miercuri, 28 iunie 2017

400-Sabia lui Zamolxe sta desupra capului nostru - REGINA MARIA A CREAT ROMANIA MARE

,,Regina Maria a fost şi un excelent diplomat, prin vizitele sale în străinătate făcând cunoscută România, ţara sa de adopţie, şi interesele ei. La sfârşitul Primului Război Mondial a mers la Conferinţa de Pace de la Paris, după retragerea delegaţiei noastre, unde a promovat interesele României, reamintidu-le aliaţilor occidentali de sacrificiile armatei române în timpul Primului Război Mondial. A avut convorbiri cu preşedintele Franţei, Raymond Poincare, şi cu primul-ministru Georges Clemenceau. Au urmat apoi vizite neoficiale la Paris şi la Londra care au fost urmate de crearea României Mari prin reunirea provinciilor istorice.
                       
Regina Maria a României, ''Regina soldat'' care a ajuns să fie marginalizată de propriul fiuPoate unul dintre cele mai complexe personaje din istoria României este Regina Maria a României, supranumită de românii contemporani cu ea „Mama răniţilor” sau „Regina soldat”, în special datorită implicării sale active în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial.”


Din cate inteleg eu din acest articol, de fapt Romania Mare a fost creatia reginei Maria. Ea este cea care a unit teritorii si a transformat o tara mica in una foarte mare. Practic ea face ceea ce au facut din totdeauna regii si reginele – CUCERESTE TERITORII. Pentru justificarea acestei cuceriri se foloseste legenda unei unirii voluntare.

Romania Mare a fost facuta PRIN FORȚĂ si in acelasi timp s-a ajuns la o tara SUPUSĂ celor care au creat-o, Marilor Puteri ale vremii, Franta, Anglia, SUA. 

Si de aceea supusa a ramas. Facand o analogie cu Miorita, regina Maria a reusit sa-l convinga pe baciul vrancean sa-i atace pe ceilalti baci si sa-i cucereasca. E o forma de balada Miorita in care personajul pozitiv devine negativ. Si de atunci incoace baciul vrancean, personajul negativ, nu stie ca a fost pervertit de catre o regina straina si se crede in continuare victima cand de fapt nu este.

Asta e problema reala a acestei natiuni. Statul s-a creat pe baza unei mari minciuni. Populatia nu s-a unit de bunavoie. Si de aceea multi se urasc si acum fiindca au fost adusi cu forta impreuna. Iar nationalismul romanesc ascunde adevarul mentinand legenda ca romanii sunt baci vranceni nevinovati pe care ceilalti ciobani vor sa ii jefuiasca si sa-i omoare. Iar baciul vrancean pervertit de Miorita s-a angajat sa fie jandarmul marilor Puteri. Și populatia nu are habar de nimic, se crede nevinovata si neprihanita.

REGINA MARIA DE FAPT A CREAT ROMANIA MARE.

,,Regina Maria a făcut diferenţa într-o vreme în care rolul femeii în politică era extrem de mic. Ea a fost principalul sfătuitor al Regelui Ferdinand până la decesul acestuia în 1927. În acest sens, a rămas antologică afirmaţia ambasadorului Franţei la Bucureşti la vremea respectivă, Charles de Saint–Aulaire:  “Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”.  Intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei se datorează pe de-o parte Reginei Maria.”

Ce zici de citatul urmator:
,,La sfârşitul Primului Război Mondial a mers la Conferinţa de Pace de la Paris, după retragerea delegaţiei noastre, unde a promovat interesele României, reamintidu-le aliaţilor occidentali de sacrificiile armatei române în timpul Primului Război Mondial. A avut convorbiri cu preşedintele Franţei, Raymond Poincare, şi cu primul-ministru Georges Clemenceau. Au urmat apoi vizite neoficiale la Paris şi la Londra care au fost urmate de crearea României Mari prin reunirea provinciilor istorice.”

Singura minciuna a fost cuvantul UNIRE cand de fapt a fost CUCERIRE. Practic a convins marile Puteri sa-i dea provinciile unde existau populatii vorbitoare de limba romana. 

FARA SA-I INTREBE PE ACESTIA DACA VOR, FARA PLEBICIST SI PRIN VIOLAREA PRINCIPIILOR DE AUTO-DETERMINARE. 

Toata unirea a fost facuta cu soldatii romani din acele provincii. Iar populatiile care nu vorbeau limba romana NU au fost intrebate. Au fost fortate sa accepte dictatul Marilor Puteri.

De aici atitudinea noastra continua de sluga a marilor Puteri.

Plus ca nu cred ca toti vorbitorii de limba romana isi doreau sa fie condusi de pe Dambovita. Asa ca populatiile din Noua Romanie Mare nu au fost toate de acord cu acest Dictat al Marilor Puteri. Frustrare care a ramas pana acum. Dar istoriografia oficiala a ascuns treaba asta. A folosit ideea nobila de unire ca sa mascheze faptul ca a fost de fapt o CUCERIRE a unor teritorii.

IAR IN SHIMBUL ACESTOR CUCERIRI ROMANIA S-A OBLIGAT SA FIE JANDARMUL MARILOR PUTERI IN ZONA. De aceea toti cei din jur o urasc. 

Si jandarm a ramas, si sluga la straini. Si asa romanii s-au trezit brusc, din oi au devenit agresori, pacaliti de o regina straina. Fiind din familii regale mari, cea britanica, era normal ca regina Maria sa considere ca noile teritorii i se cuvin. Marea Britanie era cel mai mare Imperiu al timpurilor respective.

Deci pentru regina respectul pentru natiune nu era ceva normal, era o notiune, un concept pe care nu il lua in considerare.
Putea sa-l incalce oricand. Misca teritorii foarte usor. Asezarea familiilor regale era mai importanta.

Asa ca sa spui ca familia regala, adica regina care era considerata adevaratul barbat la palatul regal, dorea o unire a romanilor... E absurd. Ea isi dorea o marire a teritoriului peste care era regina. Si pentru ca se putea, a luat Cadrilaterul si si-a facut palat la Balcik. Nu avea nimic cu unirea.

UNIREA A FOST IDEEA ARUNCATA PENTRU JUSTIFICAREA CUCERIRILOR SI CA OMUL OBISNUIT SA POATA SA LUPTE CU ALTE NATIUNI. 

Nu i se putea spune unui popor mioritic ca este agresor. Romanii sunt caracterizati in Miorita ca non agresori. Si cucerirea de teritorii le este straina. Baciul vrancean este de fapt un impaciuitor, el vorbeste cu ceilalti baci si impreuna hotaresc sa se uneasca. Ca baciul nu a cucerit teritoriile celorlalti baci ci i-a unit, sub conducerea lui. Si astfel rolul reginei a fost diminuat si ascuns. 

Era prezentata ca o eroina care l-a avertizat pe baciul vrancean. Dar in realitate ea a facut manevrele de cucerire a celorlalte turme de oi, pe ascuns, pe la spate. Si baciul vrancean a fost folosit de ea pentru marirea teritoriilor regale. In felul acesta romanii au ramas cu impresia ca sunt niste oi nevinovate, victime, si ca sunt agresati de toti. Cand in realitate au fost manipulati de regina si de lupii imbracati in straiele baciului vrancean. 

De aceea turmele de oi nu se pot intelege intre ele nici acum. Acum seful noii turme care a ramas jandarmul local, este amenintat imediat ca i se vor lua turmele de oi care i s-au dat in grija, daca nu face ce i se spune. Trebuie sa fie total supus si sa execute ordinele proprietarilor Romaniei fara sa cracneasca.

How Romania Punched Above Its Weight at the 

Treaty of Versailles


,,At the end of World War I, the leaders of the four primary victors—United States, Britain, France, and Italy—met in Paris to agree on the terms of the Treaty of Versailles, which would formally end the war. They had to make decisions about how national boundaries should be drawn in Europe, as well as which countries would be required to make war reparation payments.

The four leaders would hear the pitches from each country delegation, and would use a relatively simple two-point framework to decide whether to award territory, war payments, and arms:
1.   1. Did the country provide significant help to the Allies in their victory over the Central Powers?
2.   2. If not, was the country an important military power?

One country—tiny Romania—had neither of these points in their favor. While Romania initially entered the war on the side of the Allies, in 1917, due to military defeats and the Bolshevik Revolution in Russia (after which Russia withdrew from the war), Romania was forced to negotiate a separate armistice with the Central Powers.

Yet despite these challenges, Romania made an effective pitch to the leaders of the four victor countries, and negotiated an outcome that saw them gain significant additional territory, as well as shipments of arms and military support. They not only recovered territory that was lost to Bulgaria, but they also gained additional territory by acquiring Transylvania. How did they do it?

During the discussion, Romania didn’t focus on what they did during the war, or what they had militarily. Instead, they focused on the value they could create for the Allies moving forward.

,,Queen Marie of Romania, for example, asked for huge territorial gains, including half of Hungary, for her country. When leaders such as Woodrow Wilson of the United States or Georges Clemenceau of France demurred at granting this, she warned that a disappointed Romania might well have a violent revolution. This was not something that the peacemakers wanted. Revolution in Romania would bring the threat of Bolshevism much closer to the heart of Europe. The peacemakers, it has been suggested by the historian Arno Mayer among others, were heavily influenced by their apprehensions about revolution when it came to making the peace settlements. (source:Foreign Affairs, Trade, and Development Canada)

Queen Marie’s pitch to the Allied Victors was simple: you need Romania to be strong in order to contain the spread of Bolshevism. You don’t want the Russians to occupy Romania and then be on your own borders. So bolster Romania to be your first line of defense against Communist Russia.”


Iar cand Marile Puteri, Franta si Anglia au considerat ca nu mai au nevoie de jandarm, au permis foarte usor si simplu ruperea Romaniei in 1938 si 1941.

Si oricand sabia lui Zamolxe sta desupra capului nostru. Și oricand ne paste DESTRAMAREA daca nu suntem slugi umile si supuse. Acesta este destinul nostru crud. De aici atitudinea conducatorilor nostri, de SLUGI josnice si in genunchi.


Deci daca Romania nu sta cu Marile Puteri din capatul celalalt al Europei, Anglia si SUA, este in pericol oricand sa fie rupta in partile de la inceput. De aceea are nevoie de acele Mari Puteri care nu au pretentii teritoriale. 

Nu poate sta cu Germania si Rusia, Germania este Austria. CI CU SUA SI ANGLIA CARE SA O FOLOSEASCA CONTRA RUSIEI SI GERMANIEI. 

Altfel in curand NU VA MAI EXISTA!

duminică, 11 iunie 2017

399-Suntem poporul ales?

Sunt romanii un popor ales?
Cel putin asa par sa ii considere americanii.
Doar ei nu au ales pe nimeni in zona asta, nici pe slavii din sud, bulgari, nici pe cei din nord, ucrainenii, nici pe ungurii de la vest, nici pe..
Asa ca probabil ca acum trebuie doar sa asteptam sa apara si Moise al nostru cu cele N porunci si ...

Intai au luat Fondul Proprietatea si acum vor sa ia Fondul Suveran de Dezvoltare. 
Ei doar iau. 
Iar apararea de un dusman inchipuit este o afacere imensa prin care investesc ff putin si castiga ff mult. Tot ce fac este spre mai mult binele lor. Vand minciuni la toata lumea. 
Trebuie sa cumparam rachete care nu ne folosesc la nimic de 6 miliarde de dolari? In conditiile in care suntem cei mai saraci din EurAbia?

http://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-distruge-intalnirea-klaus-iohannis-donald-trump-ne-costa-6-miliarde-de-dolari_1201497.html

Iata Mesagerul - George Friedman 
Suntem perfecti de lasi pentru jefuit!

vineri, 9 iunie 2017

398-BORDELUL ROMANIA

Romania e ca o curva pentru care se bat doi pesti.
Initial Romania a fost pusa de americani in bordelul european condus de UE/Germania, inca din 1990, dar acum dupa schimbarea la vârf din SUA, noua conducere de acolo vrea sa-si ia curvele inapoi.

Asa ca acum asistam la chemarea omului UE/Germaniei, KJW la Washington unde i se va spune ca Romania nu mai poate fi curva UE/Germaniei, chiar daca momentan mai e in bordelul european.
In acelasi timp premierul e chemat la Paris de pestele Macrou, care va incerca sa spuna Romaniei ca trebuie sa presteze in continuare pentru UE/Germania si nu pentru americani.

In final Romania va trebui probabil sa presteze pentru doi pesti, deci va trebui sa se prostitueze tot mai mult, fara sa primeasca nimic la schimb. 
Vin zile si mai grele pentru ea. 

TRAIM VREMURI INTERESANTE DAR SUNTEM DOAR NISTE FURNICI

Cred ca ne apropiem de punctul in care americanii sunt ghiftuiti de ce au cistigat in Europa, au dsitrus un concurent serios, iau distrus ba...