Problema binelui si raului e subiectiva, fiecare dintre noi are o viziune diferita asupra a ceea ce e bine sau rau.
Iar aceasta viziune este motorul actiunilor noastre, este constiinta fiecaruia, este ceea ce ne defineste si ne diferentiaza.
Intrucat aceasta viziune este subiectiva este dificil de a o compara, de a crea un model comun, acceptat universal.
De-a lungul istoriei fiecare civilizatie si religie a creat un percept, un cod de reguli, un model al comportamentului si gandirii morale, bune, corecte si al opusului, al imoralului, raului, incorectului. Cu toate acestea nu exista o religie universal acceptata pe planeta noastra.
Sa fie oare aceasta o limita a capacitatii noastre sau e doar consecinta normala a relativitatii, a subiectivitatii noastre?
Daca e adevarat ca fiind indivizi separati suntem si subiectivi si avem viziuni diferite atunci rezulta ca orice sistem, model, cod moral este relativ, ca nici unul nu e universal, nu e absolut.
Atunci ce sa facem?
Sa acceptam dictatura majoritatii care vrea sa isi impuna un cod moral propriu? Cod moral care poate sa vina in conflict cu viziunea personala si astfel sa devina imoral, rau pentru sine?
O dictatura a majoritatii democratice sau doar o dicatatura a mass media care sa ne imparta in categorii opuse si sa ne forteze sa renuntam la cine suntem, la subiectivitatea proprie, la constiinta individuala doar pentru a putea supravietui pe o planeta pe care majoritatea democratica considera ca ii apartine?
Care e solutia?
Poate primul pas este sa acceptam ca nu exista adevar absolut, ca nimic nu este absolut, totul este definit in relatie cu altceva. Ca dreapta sau stinga nu exista in mod absolut ci doar in releatie cu ceva, ceva care la rindul lui este definit in relatie cu altceva samd.
Sa incepem sa gindim si sa nu mai inghitim toata propaganda sociala, ar fi al doilea pas.
