In primul rand trebuie sa spun ca privesc limbajul, cuvintele, conceptele ca reprezentari ale realitatii si nu ca realitatea insasi!
Pentru ca limbajul sa fie realitatea insasi ar trebui ca fiecarui cuvint, concept sa ii corespunda in mod biunivoc (ne echivoc) ceva fizic, ceva obiectiv.
Aceasta corespondenta nu este posibila si este vizibila nu numai din existenta unei lumi subiective, personale, individuale care nu poate fi identificata biunivoc (ne echivoc), cat si din toate cuvintele, conceptele abstracte pe care le folosim.
Acestea fiind premisele care permit limbajului sa creeze reprezentari ale realitatii care nu sunt corecte, mincinoase, false etc.
Logica bazata pe principiul tertiului exclus spune ca exista doar doua posibilitati, a treia fiind exclusa, ceva este sau nu este.
In mod normal cele doua posibilitati sunt etichetate in perechi, sus/jos, dreapta/stanga, inainte/inapoi, greu/usor, mare/mic, etc.
Aceste perechi sunt fie strict de tip obiectiv, respectiv pot fi masurate, cantarite, percepute, etc., fie subiective, bun/rau, placut/neplacut, fericit/nefericit.
Cele subiective se bazeaza strict pe perceptia individuala, personala a fiecaruia si nu pot fi masurate, cantarite, etc.
In afara lor mai sunt si combinatiile intre cele doua tipuri, unde exista o componenta obiectiva si una subiectiva, de ex, progres/regres, evolutie/involutie, avansat/inapoiat, etc.
Aceasta ultima categorie este nedefinibila in afara unui sistem specific de referinta, neavind niciun sens in afara acestuia.
De exemplu progres/regres se refera la o deplasare in una din cele doua directii (obiectiva) dar care deplasare are un efect personal, individual, subiectiv, pozitiv, placut, bun, etc.
Dupa ce am fost indoctrinati cu aceste tipuri de perechi de cuvinte, tot ce urmeaza este sa le folosim in asa fel incat sa descriem realitatea in functie de ceea ce dorim sa obtinem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu