duminică, 26 noiembrie 2017

421-Cum au ocupat americanii Romania

Pentru mine nu este nimic real în politica româneasca. Sforile se trag mai sus de nivelul la care avem noi acces, şi ne certam degeaba între noi. Cei pe care ne indica Stăpânii noştrii ca ținte, nu sunt adevăratele noastre probleme. Acesta este doar vălul, CA SĂ NU VEDEM CUM NE FURA EI CONTINUU. Ca să nu ajungă jefuirea ţării de către Proprietarii resurselor, în atenţia şi conştiinţa noastră. Ca să nu conştientizăm dimensiunea enormă, enormă a jafului făcut de corporațiile străine, proprietarii capitalului majoritar.

Iar cei care par să participe la așa zisa lupta îmi sunt la fel de simpatici precum clanurile de țigani care se bat între ele. Asta se întâmpla la noi: Proprietarii străini ai resurselor noastre pun să se bată intre ei pe ciuma rosie cu ciuma portocalie ca să vadă care este mai tare să-i numeasca vătafi şi argați la proprietatea lor. Şi marea bătălie este pe aceste funcții de argați şi vătafi. 

Dar în fond sunt aceeași ciumă, cu tricouri diferite. Dar ei sunt împreuna. 

Au dat ţara la străini, împreuna, de la început. Acum concurează în slugărnicie la americani. Cine este mai laș şi trădător acela este ales ca reprezentat al Proprietarului strain. Este o selecție inversă. Așa se face în colonii, pui în frunte pe cel mai prost şi viclean care iți răspunde la comenzi. Va fi şi mai rău decât azi. Din ce în ce mai rău până sărăcim de tot. Apoi ne dau afară că nu mai suntem buni şi o să aducă alții aici, pentru că ţara asta este proprietatea strainilor acum, toată.

Lupta care se vede este între clanuri aparent diferite dar toate se trag din ciuma roșie a lui Ceaușescu. Garda lui Ceaușescu a furat de a rupt, imediat după revoluție, cât a putut. Dar de la intrarea în NATO au fost puși pe liber şi dați la o parte de americani si scosi la pensie.  

Americanii, între timp şi-au creat ciuma portocalie, din ciuma roșie. O ciumă a lor. Iar acum ciuma roșie linge după putere şi se da naționalista, dar tot ce face este la ordin american. Nici nu se ridică din genunchi. Toți stau în genunchi în fata Proprietarului străin al României, stăpânul nostru care ne da carne, lapte ouă și pâine. Orice face ciuma roșie este cu acordul şi sub îndrumarea americanilor. 

Iar ciuma portocalie plânge si ea că nu are acces la ce mai poate fura. Fiindcă americanii nu sunt tâmpiți să le dea ceva. Acum este un proces prin care toate trec în mâna americanilor şi occidentalilor iar ciuma portocalie şi ciuma roșie se vor bate pe resturile aruncate de stăpâni de la masa lor. Ca șacalii care vin la sfârșitul prăzii. E o problemă mare, dacă mai apuca ceva...

Iar românii ca de obicei nu știu pe ce lume sunt şi nu înțeleg nimic şi de aceea sunt manipulați crunt. Ei se bat între ei, iar occidentalii între timp îi lasă în fundul gol.
Nu mai apuca nimic?
Păi ciumele șacali mai încearcă să mai fure şi ele, dar deja occidentalii sunt stăpâni peste tot, şi nu sunt proşti să le mai lase ceva.
Ne ia totul?

Bineînțeles, când jefuiești o ţară, îi iei totul, nu îi mai lași nimic în picioare. Distrugi totul. Practic așa au gândit occidentalii comunismul: proprietatea să fie a lor, iar forța de muncă... a popoarelor ocupate. Si spre asta se merge. Iar statele nationale care se opun vor fi distruse prin razboaie. 
Se poartă ca niște stăpâni aici, americanii.
Cam asta e istoria romanilor, soarta lor: să muncească pentru alții. Sclavi. Iar saracia asta ii face tradatori, hoti si lasi.
Adică?

La asta sunt buni, să fie slugi la străini. Care le iau totul şi îi sărăcesc. Apoi trebuie să fure şi să se descurce. Înainte munceau la boieri care plăteau tribut la domnitor, care plătea la sultan, sau la occidentali în epoca modernă.
Deci tot acolo am ajuns, de unde am plecat. 
Nu te lasă nimeni să fii independent. Apoi în comunism am fost toți angajați şi se fura pe rupte. Cam așa o să fie şi acum. Iar ca angajați o să ajungem după ce sărăcim total, după ce ne jefuiesc stăpânii, vom ajunge să furăm iarăși. 

La fel ca înainte.
Da, asta e soarta noastră, dacă nu avem minte deloc. Şi nu știm să ne apărăm. 
Auzi tu să trădezi tu tara la străini, pentru o ciosvârta, ca să te faci argat si vătaf, supus la strain! -Ia tu toată ţara şi îmi dai şi mie acolo o leafă, păi nu e nebunie? Aveai o ţară bogată, acum nimic nu mai este al nostru. Nimic. Şi o să pierdem şi ce avem acum, şi apoi o să ne dea afară din ţară şi o să aducă pe alții aici, pentru ca occidentalii şi americanii sunt proprietarii a toate. Şi ei fac ce vor pe proprietatea lor, daca nu suntem rentabili ne vor da afara din tara. Sunt sefi aici. 

Şi o să ne lase să-i furăm?
Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim. Dar ce, este după noi? Ceaușescu ne lăsa? Au experiența de sute de ani de jefuit, că așa este capitalismul: un mecanism de jefuit. Ţările occidentale au trăit întotdeauna pe seama coloniilor. Şi de aici în acolo va fi la fel. Ţara va fi transformată într-o fabrică lagăr. Muncești cum ţi se cere, rămâi aici, dacă nu... vor aduce alții in locul tau. Musulmani. Şi așa te dislocă. Pentru ei nu contează, cine muncește, lăcomia lor este enormă. Sunt foarte cruzi. Nemții, austriecii şi americanii in principal.

Dar nu au habar de inventivitatea romanului la furat.
O să facă militărie cu noi. DNA să vină să vă ia, noaptea ca hoții.
Au încercat şi alții, dar nu le-a mers. Merge cu ciuma roșie şi portocalie dar cu omul de rând nu merge. Nu pot să-i bage pe toți la pușcărie. Şi asta pentru că este o organizare socială în care numai unii câștiga. Şi asta ne va face pe toți hoți.
Am văzut ca instituțiile statului gândesc numai în folosul occidentului. Vor sa distruga tot ce este capital romanesc. Il decimeaza. 
Păi sunt supușii lor.

Dau subvenţii 80% la multinaționalele străine. Atunci ce fel de stat este asta?
E un stat cumpărat, prădat. Acum e în proprietatea străinilor şi face ce i se spune. Toți cei de acolo primesc bani de la Proprietarul străin al României. Şi de aceea îl servesc pe Proprietar. E normal. Occidentul şi-a pus ciumele la conducere.
Vătafi şi argați. Dau cu biciul. Sunt mai rai ca stapanul.
Ia creat în 27 de ani cu rabdare. Cu ONG uri tank, studii internaționale, conferințe, vrăjeala multă, stagii la NATO, ani şi ani. Metoda Gulen. E infectat tot. Nu se mai poate destructura nimic. Erdogan tot dă afară la ei şi îi închide şi tot mai apar. Milioane.
Şi unde o să ajungem?

Am ajuns deja. Acum, nu vezi că suntem vânduți ca sclavi. Le-a dat pe la nas, cu lucruri de lux, iar ciumele au devenit dependente de stapan. Acum suntem un lagăr de muncă. Fără orizont, supuși, în genunchi şi fără speranțe. Ciumele ne-au terminat, noaptea ca hoții.
Şi serviciile în loc să ne apere pe noi, lupta continuu împotriva noastră.
Păi asta este rolul unei politii politice.
Plătim temnicerul.
De aia se chema pe timpul capitalist: Siguranța Statului şi nu a poporului. Statul proprietarului străin trebuie să supraviețuiască, nu poporul.
Şi cu poporul ce se întâmpla?
Lagăr, munca forțata, canal, sau dat afară din ţară că e prea schilod şi sărac.

Păi nu ei ne-au adus în sapă de lemn?
Nu contează, de ce nu te-ai apărat? Acum au ajuns să lupte romanii împotriva lor înşiși. Râd Proprietarii străini ai României de noi cu gura până la ureche. Şi îşi dau seama ca nu suntem o națiune şi un popor. Dacă eram, luptam cu toții ca Ungaria, Polonia, şi alții. Dar noi dintotdeauna am fost conduși numai de straini. De aceea l-au inlocuit pe Cuza cu un rege strain. 

Acum iarasi nu mai avem independenta.
Am avut-o dar am pierdut-o la revoluție când ciuma roșie a trecut toată de partea occidentului, sperând că o să rămână la putere. Aiurea. S-au băgat singuri în gura lupului. Ei nu știau că întotdeauna capitalismul a fost despre jefuire?
Au lipsit la lecția asta. :))

Şi au furat cu Iliescu în frunte cât au putut. Şi apoi au trădat poporul când au intrat în NATO. Când americanii au preluat conducerea ţării, prima dată au preluat serviciile şi justiția, apoi au creat DNA ul ca arma de ținut în șah a ciumei şi pentru selecția inversa a celui mai las şi trădător, şi prost. Că așa se face. Metoda Condor prin care au fost distruse atâtea tari în America Latină şi Europa, peste tot în lume. Toată lumea o știe. Nu e nimic nou.
Şi ciuma roșie după revoluție a sperat că vor lua locul lui Ceaușescu, ca rușii şi americanii îi vor accepta. 

Dar americanii si-au facut din ciuma rosie o ciuma a lor, portocalie, o armata proprie. 

Şi apoi fiindcă rușii erau prea slabi, ciuma roșie împreuna cu Iliescu în frunte au calculat greșit şi s-au aruncat în gura lupului. Care atâta aștepta. Să vină singuri. Şi au zis că dacă intră în NATO, americanii îi vor lăsă tot pe ei la putere, şi îi vor lasa la furat. Aici au greșit fundamental. S-au dus la cei mai mari prădători.

NATO, ONG urile tank, tot mecanismul ăsta capitalist este făcut ca să te ocupe. Este un mecanism de OCUPARE a ţărilor, nu cum se spune de apărare... :)) şi așa americanii au pensionat prima dată toți ofițerii din ciuma roșie şi au făcut o ciumă a lor, portocalie pe care au instruit-o, au școlit-o, metoda Gulen. Şi așa şi-au făcut armata lor, şi serviciile lor. 

Apoi şi-au făcut şi o societate civilă a lor; UM faceBook, de #rezistenți, au partide ale lor, PNL, USR..., o mulțime. Şi acum vor să spargă PSD ul ca să mai ia bucăţi din el şi să facă o ciumă portocalie mai mare. Sa nu ii nationalizeze nimeni resursele. Sa-si puna guvernul lor. 

Acum au pornit să dea jos elitele din vârf, elitele cumva naționale care le mai pun probleme. Pentru ei capitalul național este un pericol şi va fi distrus. Li se va face dosare şi va fi decimat. 

Nu o să mai rămână decât multinaționalele, iar tot pământul va fi luat. După aceea dacă nu muncim bine pentru stăpân, vom fi dați și afară din ţară. Şi o să aducă alții aici. Ţara ca o fabrică, ca un lagăr de munca forțata. Băsescu le-a făcut munca murdară. Acum ciumele nu mai au decât o importantă estetică. Sunt doar de aspect. 

Toți sunt slugi la occident. Bătălia asta de fatada se da intre ciuma roșie şi ciuma portocalie. Între clanurile de hoți. Ca țiganii, îşi împart ceea ce a mai rămas de împărţit. Iar după ce o să se omoare între ei şi nu o să mai fie elite, occidentul va pune slugi obediente de la el, cu toate că PSD ul executa perfect ordinele proprietarului. Nu mișca în front. Ba chiar da cu bicul mai tare decât este nevoie. Argatul este mai rău decât boierul. Așa că vor aduce arendași străini, dacă argații nu scot taxe cât au nevoie  Proprietarii. Ca tara lucreaza acum pentru Stapanul strain, el colecteaza taxele. Asta e capitalismul. Nu mai ai tara, nu mai ai independenta, nu mai ai resurse, nu mai ai nimic. Esti sluga. Acum argații sunt ciuma portocalie.
Ce lacom este proprietarul. Așa am ajuns de unde am plecat.

Exact, de fapt înainte de primul război mondial. Atunci erau arendașii la putere, pentru ca boierii erau prea leneși ca să se ocupe de moșie. 
Am ajuns tot slugi la stăpân.
Dar omul de rând înțelege ce se întâmpla, știe că nu e lupta lui. Şi că mergem în cerc, precum calul sau măgarul. Totul se repeta. Nimic nu este nou. Cam așa ceva. Cum zicea Capsali: structura statului e necesară, populația poate fi înlocuita. Că asta se face acum.

Înlocuita cu cine?
Se creează un stat care are o structură puternică, cu servicii de informații, cu fiscalitate, cu armata de mercenari NATO, iar apoi dacă populația locală nu produce suficient se va aduce populație din afară. Musulmani. Așa este la americani. Iar conducerea este din afara. 
Da îi interesează doar aparatul de represiune şi cel de colectare a taxelor.
Statul ca o firmă sau ca un lagăr de munca forțata. Să poată fi controlată forța de munca ușor. Şi condusă ușor.
Nu vor avea dreptul la sindicate sau alte forme de conducere proprii. 
Mai trebuie să ne pună sârmă ghimpată.

https://www.facebook.com/dancristian.camarzan/videos/1899655846914742/

https://www.facebook.com/dancristian.camarzan/videos/1899649346915392/

https://www.facebook.com/dancristian.camarzan/videos/1899645190249141/


Intr-o analiza, daca vrei sa vezi limpede, niciodata, dar niciodata nu privesti in jos, la batalia mercenarilor, ca nu intereseaza ce face unul sau altul. Toti fac ce le zice stapanul. Ci te uiti numai si numai la stapan, la proprietarul resurselor si capitalului, cum misca el banii, unde trimte el banii si ce face cu ei. Care sunt oamenii lui, relatiile sale. Metodele folosite. Cum mentine stapanirea. Ce face cu banii din taxe, pe cine plateste si cu cat. Lucruri din astea. Nu te uiti niciodata la ce fac aia jos, ei fac ce li se spune, nu conteaza. Ei sunt neinsemnati. Unora le spune sa faca ceva, apoi altora sa-i atace. Se distreaza ca sa-si atinga scopul. E doar Proprietarul Romaniei. Intotdeauna vii in analiza de sus, de la stapan in jos. Daca te uiti numai la jucatori, si tii cu unul sau altul te inseli. Nu-l vezi pe papusar, pe regizor si nu intelegi nimic. Atunci poti fi manipulat ori de unul ori de altul. Cel mai bine privesti de sus. Ai o vedere de ansamblu si nu poti gresi. 

Niciun comentariu:

TRAIM VREMURI INTERESANTE DAR SUNTEM DOAR NISTE FURNICI

Cred ca ne apropiem de punctul in care americanii sunt ghiftuiti de ce au cistigat in Europa, au dsitrus un concurent serios, iau distrus ba...