luni, 22 aprilie 2019

534-,,Transformarea României într-o vacă anesteziată, bună de muls de către corporatocraţie.”



,,Privaţii se plâng de mulţi ani că autorităţile subevaluează costurile serviciilor medicale.De exemplu, pentru un RMN de regiune cervicală, statul decontează 450 de lei deşi costul real e cu 60 de lei mai mare.

Pentru o operaţie de apendicită, statul plăteşte 1200 de lei. Cu 4800 de lei mai puţin decât valoarea reală. De multe ori, privaţii găsesc soluţii ca să încaseze diferenţa. De exemplu, prin tariful pe care pacientul îl plăteşte pentru condiţiile de cazare.

Statul vrea ca oamenii să suporte diferența de preț printr-o modalitate legală. Practic, pacienţii vor afla încă de la început care este costul real al serviciilor medicale. Şi privaţii le vor putea cere diferenţa dintre această sumă şi cât decontează Casa de Asigurări de Sănătate. Asociaţiile de pacienţi critică modificările aduse de Guvern.
 Asociațiile de pacienți atrag atenția că de acesta măsură vor fi afectați în special bolnavii care au nevoie de investigații și analize care nu se pot face în unitățile de stat.

Până acum, acești oameni nu trebuiau să plătească suplimentar. Dacă va deveni lege, acești bolnavi se vor trata doar dacă au bani.”

doar ptr bogati la privat de acum incolo
nu ar fi trebuit de fapt sa fie invers?
adica NICIUN BAN DE LA STAT LA PRIVAT.

privatii sa ia bani doar de la cei care pot plati
ar da faliment intr-o saptamina privatii daca nu i-ar subventiona psd

,,Întrebarea pe care o putem pune oricare dintre noi este: Ce s-a întâmplat cu “elitele” din societatea noastră de s-a produs o mutație axiologică de o asemenea magnitudine?
Cum s-a trecut de la “anticomunism” la sprijinirea directă sau simbolică a instrumentelor de manipulare și tortură care și-au dovedit nocivitatea, cozi de topor folosite la transformarea României într-o vacă anesteziată, bună de muls de către corporatocraţie?”
Oricum ar fi, trădarea elitelor este mai devastatoare în plan moral decât cea a politicienilor sau a serviciilor. 

Tocmai pentru că lipsește corpul social de orice azimut, de orice direcție; îl grevează de discernământ.

“Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!” – le strigă Domnul Hristos acestora.

Pentru o operaţie de apendicită, statul plăteşte 1200 de lei. Cu 4800 de lei mai puţin decât valoarea reală.
cum poate sa coaste o banala operatie de apendicita 1200 de lei? ca sa nu mai vorbim de 6000 lei?
iti dai seama cit umfla privatii pretul?


Daaa
mai lasa ma cu prostiile astea cind psd fura tot ce nu e legat sau batut in cuie
De UIE

FALIMENTEAZA TARA, O DAU MULTINATIONALELOR DAR SE PLING INTRUNA CA NU POT SA FACA NIMIC. Ce masuri au luat impotriva Optimizarii Fiscale?
Nimic
Pai vezi..
😀

ne baga mina in buzunar in timp ce a3 arunca cu fumigiene
la stiri sunt doar aiureli in timp ce ei fura tot impreuna cu Propietarii straini ai tari. Si ei rad ca ne bate intre noi ca chiorii


a inceput jocul american
good cop, bad cop
trump joaca rolul lui good cop, adica cel care vrea sa opreasca cursa ianarmarilor
iar mike pence, vice president, joaca rolul lui bad cop
el cere tarilor nato sa isi mareasca cheltuielile ptr inarmare
tare timpti ne cred americanii ca sa punem botul la vrajeala lor

dar sunt convins ca au dreptate, marea majoritate a populatiei va pune botul, mai ales ca mass media occidentala nu prea vrea sa preia mesajul lui trump, doar pe cel al pence
e ca si cum ai vedea un film facut ptr prosti cum se filmeaza in fata ta
😂🤣😅


ma mai uit pe carti de istorie, si acum am incercat sa gasesc ceva despre mesopotamia, babilon, adica orientul mijlociu de acum citeva mii de ani
istoria perioadei respective e f neclara intrucit nu exista multe documente originale ramase
asa ca multe lucruri despre perioada respectiva vin la a doua, a treia sau a patra mina ca sa spun asta
adica surse mult mai recente care citeaza surse mai vechi care citeaza surse si mai vechi
asa ca perioada respectiva e cunoscuta doar din surse care nu pot fi verificate
istoria mesopotamiei e lunga de mii de ani, dar sursele existente se refera mai mult la ultimul mileniu îen.

iar ptr perioada respectiva una din surse e vechiul testament
si ce am observat interesant e ca vechiul testament prezinta o istorie a evenimentelor din perioada respectiva prezentate insa din punctul de vedere al evreilor
adica faptul ca au fost infrinti de babilonieni si stramutati de nabucodonocsor al 2 lea in babilon ii face sa fie complet impotriva babilonienilor
la fel si restul informatiilor din vechiul testament sunt de fapt impresii ale evreilor si nu date istorice obiective

iar de aici imi dau seama ca de fapt vechiul testament e de fapt cea mai puternica arma a evreilor
vechiul testament a fost preluat de crestini in biblie
si imlicit toate impresiile evreilor din vechiul testament au fost transformate in fapte obiective
practic crestinismul a preluat modul personal de privire a lumii de catre evrei ca fiind corect real
si de atunci noi suntem preformati, ne bazam sistemul actual de gindire/operare pe un sistem de gindire/operare evreiesc

asa ca acum e f usor ptr evrei sa exploateze loopholes existente in vechiul testament, in sistemul lor de gindire/operare ca sa ne viruseze oricind vor
si asta au facut de cind au separat protestantii de catolici, si apoi si pe pocaiti

PRACTIC AU CREAT CREDINTE CRESTINE CARE SE BAZEAZA MAI MULT PE VECHIUL TESTAMENT DECIT PE NOUL TESTAMENT
iar in modul acesta noile credinte se simt mai aproape de evrei prin vechiul testament decit de crestinii din alte denominatii prin noul testament

practic I-AU VIRUSAT PE CRESTINII PROTESTANTI, POCAITI CA SA REACTIONEZE ASA CUM LE CONVINE EVREILOR. Iși fac soldati de tot felul. 
............
Oficialii Consiliului își reafirmă susținerea pentru candidatul frncez și dau de înțeles că nu o vor pe Kovesi pentru că nu ar fi independentă.
Interesant
Cu evreii

PRACTIC LUCRAM CU SISTEMUL LOR DE OPERARE

😊
SUNTEM FORMATATI CU SISTEMUL LOR DE OPERARE DE LA NASTERE. E APROAPE INCLUS IN HARDWARE. 😊


Altul caruia ii place sa se autojeleasca.

ma gindeam ca pina la aparitia crestinismului, evreii au fost neimportanti in istoria europei si zonelor inconjuratoare
babilonienii ii bat si ii deporteaza
la egipteni erau sclavi parca
romanii ii bat iarasi si ii deporteaza

de abia dupa ce apare crestinismul si vechiul trestament devine de fapt cartea de baza, evreii devin importanti
vechiul testament e istoria scrisa de evrei, e viziunea lor asupra lumii
de la geneza la apocalipsa

iar crestinii incep sa foloseasca aceasta carte ca pe cartea lor de capatii
si e normal ca atunci viziunea evreilor sa fie preluata automat de toti crestinii
e ca un machine code ptr crestini
sau machine language pe care ni-l insusim de mici FARA SA REALIZAM CA NU E SINGURUL POSIBIL SI CA E DE FAPT CEL INVENTAT DE EVREI


europarlamentarii noștri actuali, nu negociază ori nu știu să negocieze. Sunt docili, tăcuți și incapabili. 
am nevoie de o majoritate în Parlamentul European. Aceasta încerc să o realizez cu partide progresiste
îşi propune să întărească şi mai mult Uniunea Europeană, prin 'MAI MULTĂ JUSTIŢIE SOCIALĂ, MAI MULTĂ TAXARE

Timmermans

,,De altfel, toată agitația progresistă din ultima vreme, de la Pactul petru imigrație la măsurile de cezură pe internet, are acest unic scop- de a pune pumnul în gură celor care se opun Marii Înlocuiri a europenilor cu imigranți din Africa de Nord și Orientul Mijlociu”


Turcia, decisă privind S-400. Erdogan rămâne de neclintit și după suspendarea programului F-35

e un film rusesc despre smerenie


are dreptate

after June 1967, Israel became “the religion of the American Jews.”[16] That is, at least, what he started working at. But, naturally, such religion had better remain discreet outside the Jewish community, if possible even secret, and disguised as American patriotism. The neocons have perfected this fake American patriotism wholly profitable to Israel, and ultimately disastrous for Americans — a pseudo-Americanism that is really a crypto-Israelism or crypto-Zionism.

When in 1540, the new Portuguese king introduced the Inquisition following the Spanish model, tracking down Portuguese Judaizers all over Europe and even in the New World, Marranos became more intensely resentful of the Catholic faith they had to fake, and more secretive. They would play an important role in the Calvinist or Puritan movement which, after undermining Spanish domination on the Netherlands, conquered England and ultimately formed the religious bedrock of the United States.

With “what is good for the Jews” in mind, contradictions are easily resolved. Jewish intellectuals, for example, can be ethnic nationalists in Israel, and pro-immigration multiculturalists everywhere else.
Although it appears to be contradictory for non-Jews, this dual standard is not necessarily so from the point of view of Jewish intellectuals. 

They may sincerely believe in their universalistic message addressed to the Goyim, while simultaneously believing sincerely that Jews should remain a separate people. The implicit logic is that it is good that Jews remain Jews in order to teach the rest of mankind to be universal, tolerant, anti-racists, immigrationnists, and caring for minorities (specially Jews).

This logic falls under the “mission theory”, the secular version of the “messianic nation” theory: Jews, who have invented monotheism, the Ten Commandments and so on, have a moral obligation to keep educating the rest of humankind. What the “mission” entails is open to reversible interpretations. Rabbi Daniel Gordis, in Does the World Need Jews? claims that “Jews need to be different in order that they might play a quasi-subversive role in society [. . .] the goal is to be a contributing and respectful ‘thorn in the side’ of society.”[31] That naturally tends to upset the Goyim, but it is for their good. It is to free them from their “false gods” that Jews are “a corrosive force”, also insists Douglas Rushkoff, author of Nothing Sacred: The Truth About Judaism.

While the JEWS had been at the forefront of dismantling the institutional relationship between Religion and the State from eliminating School Prayers (Christian) to abortion,gay marriage, lgbt rights etc. ALL on the contention of the obligatory separation of the state from any religious ties.

this is what they claimed all along and i used to believe them for the longest time but if i look back now IT WAS JUST A WAR ON CHRISTIANITY

este doar un razboi impotriva crestinismului

distruge "graţios" şi "tolerant".

,,Totalitarismul actual este mai cumplit şi mai groaznic pe termen lung decât totalitarismele secolului al XX-lea, pentru că îl subjugă pe om pieţei nesăbuite a dorinţelor trupului, încarcerându-l în material, fără să aibă perspectiva credinţei ca vedere şi "încredinţare a lucrurilor celor nevăzute" (Evrei 11, 1). 

Este o încercare de reconfigurare a unei noi umanităţi înstrăinată de Dumnezeu. Uneori nici nu ne dăm seama cum ne distruge "graţios" şi "tolerant". Este ca şarpele care îşi calculează cu precizie muşcătura fatală", a afirmat episcopul Huşilor. 

numai împărtăşirea cu Hristos şi trăirea adevărului că cele nevăzute sunt infinit mai importante decât cele materiale reprezintă unica salvare de la tristeţile şi nedumeririle lumii de astăzi", când societatea este dominată de "un totalitarism al progresiştilor, care aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile supreme tradiţionale: credinţa şi familia", îndepărtându-i pe oameni de Dumnezeu. 


Prelatul susţine că acest tip de totalitarism este mai "subtil decât celelalte, dar cu o forţă similară de impunere". 

Niciun comentariu:

TRAIM VREMURI INTERESANTE DAR SUNTEM DOAR NISTE FURNICI

Cred ca ne apropiem de punctul in care americanii sunt ghiftuiti de ce au cistigat in Europa, au dsitrus un concurent serios, iau distrus ba...