204-Îmi pare rău! Și acum, toate grupurile care se bat pentru putere reprezintă interesele altor naţiuni/imperii.

Nu există în articolele de istorie de azi nimic care să sugereze că este un curent autohton, un curent care să nu fie exponentul vreunei alte puteri străine. Nu cred că va apare o istorie reală până nu se va forma un curent autohton real, care nu cred că mai are şanse să apară. Deci va fi încă o altă istorie falsificată. Din păcate nu există o cultură autohtonă reală.
- Istoria este făcută după interesele ocupanţilor.
Toată cultura modernă e preluată de la alţii. Nu vezi una autohtonă. Nu s-a format niciodată în ultimele secole, o cultură mare adoptată de toată populația, din păcate. Băştinaşii au trebuit să aleagă de la alții, fiindcă ei nu au creat nimic la nivelul unei culturi avansate, peste nivelul satului.
- Satul este ultimul nivel de civilizaţie al nostru?
Da, e cel mai ridicat. Nu am depăşit acest nivel. Restul este important, dar e grefat pe cultura satului. Aşa că... Nu cred a autohtonii mai au pe ce să creeze o cultură proprie mai mare. Se preocupă numai să vadă cum să se adapteze ei la alte culturi.
- Din influență nu se poate? Adică să ia elemente ale altor culturi şi să facă ceva propriu.
Nu avem instrumente pentru asta. Cultura satului nu poate fi depăşită. Acolo s-au grefat deja alte culturi.
- Este autosuficienţă?
Aşa că acum nu avem unde să ne întoarcem. Nu avem un punct de plecare în care să ne retragem. Dacă nu există o cultură de bază, atunci cam toate culturile pot fi adaptate. Nu avem mare lucru specific: credinţa ortodoxă. Dar nu e puternică, oamenii nu luptă pentru ea, nu se sacrifică pentru aceste valori, nici nu cred că o înțeleg... Este ritualistă, adică o formă fără fond. Şi cam atât...

- Ai văzut că Dobrogea era la turci, iar Banatul la austrieci și Basarabia la ruși, atunci.
Da, ştiam de Dobrogea că a venit ca pradă de război după 1877, dar Banatul nu am ştiut. Toate zonele mai avansate au fost acolo. Altă cultură. Oricum, se pare că Ardealul are o cultură autohtonă mai avansată. Cred că după plecarea romanilor, acolo au rămas urmaşii lor. În timp ce dincoace au venit multe populaţii. Deci cred că cei din Ardeal se pot considera urmaşii lui Traian şi Decebal. Nu şi cei de aici, unde s-au amestecat cu alte populaţii: tătari, slavi, turci... A rămas limba şi religia.

- Romanii sau dus unde erau bogăţii.
Cred că popoarele care au venit erau prea mici ca să îşi impună religia şi limba şi s-au adaptat.

Imperiul bizantin era numit şi Imperiul grecesc. Mulţi împăraţi ai Bizanţului erau greci. Iar când otomanii au cucerit Constantinopolul, grecii au rămas în multe posturi ale noului imperiu. De aceea atunci când sultanii au recurs la fanarioţi, au ales pe grecii din cartierul Fanar. Erau creştini ortodocși şi se pricepeau la administraţie. Erau funcţionari ai Imperiului otoman. Probabil că atunci s-au şi îmbogăţit. Au fost peste 100 de ani domnitori. Cine împarte, parte îşi face.

Iar autohtonii se pare că NU au reuşit să supravieţuiască, boierimea pre-fanariotă e învinsă de noii veniţi. Aşa cum NU au reuşit să îşi impună un domnitor acceptabil la sultan. Nu au reuşit nici să se unească împotriva fanarioţilor. Deci nu erau uniţi probabil. Fiecare pentru el însuşi. Să moară şi capra vecinului, pentru că nu exista o cultură comună şi cineva care să îi ţină laolaltă, care să îi lege.
- Şi acum la fel.
Exact. Biserica nu a creat o conexiune puternică. Nu a existat un moment care să dea naştere unui stat puternic. Un moment 0, când s-a creştinat populaţia. Deci probabil nu s-a creştinat ca un stat, ci sat cu sat. Nu ca un moment în care voievodul şi-a trecut supuşii la creştinism, ci călugării au trecut din sat în sat şi au creştinat populaţia fără ca satele să fie conectate între ele. 

O cultură simplă care nu a creat nimic mai complex. În schimb suficient de populată ca să îşi impună limba noilor veniţi.

Vorbesc de perioada de acum 1500 de ani. După ce împăratul Constantin a trecut imperiul la creştinism. Sârbii, bulgarii, ruşii trec la creştinism în ultimele secole sau decenii ale mileniului trecut. Românii nu au aşa ceva ca şi ungurii. Deci acest moment 0 lipseşte la români. Și probabil nu a existat sub forma asta, ca un domnitor să îşi creştineze supuşii. Sau nu existau voievozi puternici pe vremea aia până la Basarab. Nu erau dovezi de state. 

În lipsa lor şi cultura stă pe loc şi satele nu au conexiune cu un centru cultural puternic. Nu au acces la informaţii şi rămân în urmă. Doar supravieţuiesc. Şi asta se vede şi acum, este la fel. Nu fac parte dintr-o cultură mai mare. Nu fac schimb de informaţii. Nu învăţă nimic din afară. 

Și rămâi în urmă. Cei din jur progresează, iar tu rămâi cu ce ştiau părinţii tăi. Şi ca atare nu produci o civilizaţie avansată. Cam asta e istoria reală, cred.
- Şi de aici vine şi stilul nostru umil sau delăsător, de ceadare continuă, fără luptă.
Da, lipsa unor structuri mai avansate.
- Şi nu avem pe ce să ne bazăm, o cultură solidă pentru care să fi luptat și pe care să o fi apărat.
Da, e singura metodă de supravieţuire.
- Avem alt stil făță de unguri şi polonezi care se bat cu UE sau cu americanii şi rezistă atacurilor acestora de destructurare a statului.
Firesc, au şi 1000 de ani de cultură reală.
-La noi tehnocraţii nu sunt preocupaţi decât de impozite şi taxe. De redistribuire se ocupă strainii, bruxelezii sau americanii.
Da, să nu gândeşti, să nu ridici ochii. Să fii ca un câine care miroase urma. Urma banilor. :) 

La noi statul nu a fost făcut de popor, ci de agenţii altor puteri. Cum se și vede, că nimeni nu este naţionalist român nici acum, nu luptă nimeni pentru ţara sa, ci toţi de la vârf care conduc sunt reprezentanţii unor interese străine, cele occidentale şi americane. 

Nu există nimeni care să reprezinte băştinaşii la vârf, nici acum. Și acum, toate grupurile care se bat pentru putere reprezintă interesele altor naţiuni/imperii. Îmi pare, rău, dar din păcate nu s-a schimbat nimic, nici acum, băştinaşii fiind doar o masă de manevră a unor jucători străini de interesele ţării, jucători mai noi sau mai vechi. Îmi pare rău!

203-Ăsta e viitorul? Nu fii aşa de optimist. Primul pas spre vindecare este să ştii că eşti bolnav.

De ce o sprijină Soros pe Hillary Clinton în cursa pentru preşedinte în SUA? Hillary e din partidul democrat, de stânga. Soros e bogat, ar trebui să fie republican. Vorbim strict de stânga politică şi de dreapta politică.
Soros ar trebui să fie de dreapta, dacă dreapta reprezintă bogaţii, iar stânga reprezintă săracii. Dar Soros nu e în nici un caz sărac.
- Nu ştiu dacă mai este stânga/dreapta.
Deci pe cine reprezintă stânga actuală, cel puţin în SUA? Care e diferenţa între stânga şi dreapta?
- Reprezintă dreapta, la stânga. Niciuna.
Hillary e candidatul democraţilor. LGBT-ul nu e acceptat de dreapta americană, de republicani. Deci diferenţe există.
- Stânga îi minte că sunt cu clasa de mijloc şi dreapta îi minte că sunt cu cei bogaţi. Alt organism este cel care conduce America.
Pe cine minte?
- Este un alt Grup cel care conduce totul, iar cei care sunt votaţi doar sunt de acord cu liniile Grupului, pentru păstrarea aparenţelor de democraţie.
Care este diferenţa esenţială între cei are votează cu stânga sau cei care sunt cu dreapta? Sunt diferenţe esenţiale, nu doar de aparenţe.
- Cu mass media în mâna lor se poate ascunde şi manipula orice.
Sunt diferenţe esenţiale.
- Care?
Uită-te la cine votează cu PSD în România – pensionarii, angajaţii prost plătiţi, oamenii care trăiesc de la o zi la alta şi care depind de sistem.
- Şi vine UE şi zice să respectaţi cele 11 porunci ale noastre, sau vine emisarul şi face ceva pe referendum, arătând că de fapt nu contează nimic, nici cine este la putere şi nici ce votăm noi. Să ne băgăm minţile în cap, unde ne credem noi aici. Suntem o colonie la distanţă de centru, deci ce putem să sperăm?
NU, NU.
-Atunci ce mai contează stânga/dreapta?
Nu asta e întrebarea. De ce Soros ține cu stânga? Nu are nicio treabă cu emisarul sau cu UE, sau referendumul. Societatea e împărţită în două grupuri mari economice – angajatori şi angajaţi. În general angajatorul/patronul e de dreapta. Dar Soros e patron, de ce se duce pe partea angajaţilor?
- Ca să producă haos şi acolo.
Nu numai. Fiindcă sunt două tipuri de angajatori. În primul tip intră cei care produc cu adevărat, cei care creează plus valoare.
- Ca să îi distrugă din interior.
Şi dacă îi distruge ce se întâmplă? Or să fie toţi de dreapta? Devine dictatura.
-Păi acum nu este?
Din contră, el îi promovează, nu vrea să îi distrugă. Deci să revenim la angajatori. Ei sunt cei din mediul economic real. Cei care produc plus valoare, în industrie, agricultură, servicii de bază. Apoi vine angajatorul principal în orice ţară, statul. El nu votează. 

Apoi vin patronii din firmele care nu creează plus valoare și o redistribuie – cartoforii financiari. Ca el. Soros are nevoie ca statul să culeagă cât mai mult de la cei care produc plus valoare pentru ca apoi să o redistribuie. Are nevoie de un stat puternic care impozitează puternic. Dreapta e împotriva statului, e împotriva impozitării.
-Această idee se vede la tehnocraţii noştrii, la modul cum a fost construit statul cu instituţii de forţă...
Dar fără impozitare guvernul nu are bani pentru redistribuire. Iar el trăieşte din acestă redistribuire. Deci are nevoie de stânga ca să vină la putere. Să impoziteze şi să strângă un sac de bani.
-Deci PSD-ul. :)
Iar apoi vine Soros şi spune unde să se distribuie aceşti bani.
- Pe care să îi ia ei.
De aia ține cu stânga. Exact.
- În fond este o lăcomie şi mai mare. Doresc să strângă şi mai mulţi bani de la populaţie după cum se şi vede.
Şiretenie. E bătălia între producţie şi redistribuire.
-Adică? Eu cred că e bătălia între bogaţi care vor şi mai mult, şi săraci care de abia supravieţuiesc. Deci exploatarea este cruntă.
Redistribuirea ar trebui să fie pentru cei săraci, bolnavi, copii...
-Dar diferenţele între bogaţi şi săraci se accentuează. Apoi redistribuirea are nevoie de producţie. Să fie stimulată.
Producţia e esenţială. Fără ea societatea dispare – mâncare, case, drumuri.
-Mai poate însemna şi o nouă metodă pentru îmbogăţirea celor de la vârf.
Toate sunt producţie. Apoi statul colectează o parte pentru cei nevoiaşi, pentru copii, bolnavi...
-Dar pot fi pierdute la jocurile de bursă...
Soros a pus ochii pe cufărul statului. 
Şi atunci mimează că este de stânga, că ţine cu nevoiaşul. Dacă nu mai există nevoiaşi îi creează el – lgbt-isti, grupuri minoritare, ceva care să voteze cu stânga. A creat o stângă care nu ştie pentru ce luptă. E manipulată de minorităţile artificiale create de el. Dar e unită să vină la putere, să primească ceva de la stat. Şi Soros după ce ia partea leului din cufărul statului le aruncă şi la fomoștii de lgbt-isti nişte fărâmituri.
- MM.
Şi ăştia împreună cu fomiştii de meritocraţi, tehnocraţi, ong-isti se bat ca leii pentru fărâmiturile de la el. Exact MM. Dar fărâmiturile nici măcar nu sunt ale lui. Sunt ale statului. Dar el a preluat mecanismul de redistribuire al statului, l-a deturnat. Şi pe banii noştri ne umileşte. El nu a produs niciodată plus valoare.
- Deci este o metodă de câştig pentru el, de deturnare a banilor publici.
Da.
- În fond el vrea numai să se înfrupte din banii statului, deci este un prădător.
Exact. El vrea să hotărască unde se duc banii culeşi de la cei care muncesc.
-De ce face asta?
Nu ştiu, a descoperit metoda de a face bani din bani. Din camătă.
Da, s-au reprofilat pe asta.
- Deci statul a fost confiscat de cei bogaţi...
Nu de cei bogaţi, de cei care NU produc bogăţie.
-Apoi statul le susţine şi le reprezintă interesele, politicile, dorinţele, planurile. Statul a devenit arma lor împotriva celor care muncesc.

Da, Soros împarte banii unde are el interes, complexul militar, agenții lui de influență puși in varful statelor, ong-uri... Şi acum în loc să fie o economie de piaţă, economia care să dicteze unde se duc banii.. Vin căpuşele a la Soros şi îi trimit acolo unde au ei nevoie... nu unde vrea economia reală. În loc să fie capitalism real...
-Dar asta este o metodă de jaf.
Este capitalism sorosist.
-Ca tâlharii.
Ei au înţeles mecanismul real al sistemului capitalist şi îl exploatează la maxim. Şi îi manipulează pe toţi. Lasă doar statul să îşi ia taxele şi apoi sar pe el. După ce statul a colectat, preiau controlul banilor.
-Şi banii îi redistribuie ei.
De la FMI vine să impună regulile, ca să colecteze.
-Ăsta este mecanismul capitalismului?
Nu, capitalismul înseamnă ca resursele să fie folosite în modul cel mai eficient. Şi redistribuie acolo unde este nevoie. Deci redistribuirea ar trebuie sa corecteze...

Au preluat controlul.. în redistribuire. Ea are rolul să se ocupe de situaţiile unde eficiența nu mai este criteriul esenţial. Nu este eficient să te ocupi de bătrâni şi bolnavi. Deci ce faci cu ei? Îi laşi să moară? Şi de educaţie, de apărare... Deci capitalismul singur, prin eficienţă nu poate să susţină o societate.
-Ce mai trebuie?
E nevoie ca unele activităţi să nu fie bazate pe eficiență. Să se strângă nişte fonduri pentru asta din care să se plătească educaţia, medicina, armata... Deci e nevoie să existe statul care să preia funcţiile astea. 

Şi pentru asta e nevoie de bani, deci fie se privatizează totul şi dispare statul şi atunci toţi trebuie să se descurce cu resursele ce le au... Bătrânii să fi strâns din timp bani, bolnavii să se fi îngrijit să aibă bani de doctor, părinţii să fi strâns pentru copii, să îi trimită la şcoală... Fie ai un stat care preia funcţiile astea. 

SUA încearcă prima metodă, să se privatizeze totul. Europa occidentală a doua metodă. Statul a preluat funcţiile comune, educaţie, sănătate, armată... Oricum statul are nevoie de bani pentru asta şi introduce impozite, TVA... Banii se strâng de guvern. Iar cine e la guvern hotareste unde să se ducă. Dar dacă eşti în controlul guvernanţilor cum este Soros cu Hillary poţi să influenţezi unde să se ducă banii, şi creezi mecanisme care să inflențeze pe guvernanţi: ong-uri care să pună presiune, mass media cumpărată, agenții de influenă puși în zona de vârf a statelor, justiție, servicii...

Deci cam asta face Soros, şi de aia e de stânga.
- Ăsta e viitorul?
Nu fii aşa de optimist. Primul pas spre vindecare este să ştii că eşti bolnav.
-Este o jucărie bine ticluită.
Aşa sunt ei, sunt cu un pas înaintea creştinilor.
-De ce?
Sunt mai educaţi în general decât creştinii.
-Ce îi face să fie astfel?
Rabinul, 5000 de ani de civilizaţie. Noi de 2000 de ani trebuie să o luăm mereu de la 0. Nu s-a păstrat nimic din civilizaţia de acum 2000 de ani. Deşi ne dăm tare mândri.. dacă păstram, aveam.
-Cineva nu ne lasă să creştem..
Aşa suntem, în fundul gol, dar plini de noi. Lipsa de cultură nu ne lasă. 

E bine să fii filantropist pe banii altora. Tipul ăsta este precum culmea tupeului când împingi o babă pe scări şi apoi o întrebi de ce aleargă.

202-Auzi tu, sa le spui sa nu muste din bine si rau… Nu se poate accepta asta.

Nu am temă. 
Ce e o temă pe un sistem de axe, dacă punctul 0 este nondualitatea.
Un subiect, un ceva. 
Atunci putem să ne închipuim că există şi altceva, un echilibru. Adică valorile pe toate axele trebuie să ajungă la 0. Nu e nondualitate. Dar e un punct în care suma valorilor e 0. E clar? Sau încerc să mai explic?
Da, clar.
Ok, fiindcă mie nu îmi e. :) Matematic e simplu. Dar putem să ne jucăm cu ideea. Deci dacă există un punct de echilibru, punct pe care nu cred că îl ştim, conştient... Dar e un punct pe care îl simţim, e ceea ce ne motivează chiar dacă nu înţelegem ce e. 
Îl avem înscris în noi, este parte din noi.
Freud a creat modelul 3 dimensional pentru asta. Un dezechilibru îl percepem, ne motivează, chiar dacă nu îl înţelegem sau nu ştim să-l explicăm raţional. Şi atunci când încercăm să-l exprimăm în cuvinte recurgem la singurul sistem care există – cel binar.
Lucrurile care sunt prea generale, nu putem să le cuprindem. Noi ne concentrăm pe puncte, să vedem detaliile.
Este cel mai general GPS - binele şi răul. Şi începem să ne uităm la diverse axe. Care din ele sunt spre echilibru, spre bine şi care sunt dezechilibrate, spre rău. Şi de acolo începem să vedem ce trebuie făcut. Să mărim binele, echilibrul?
Mărim, ca să-l vedem mai bineeee.
Sau să micşorăm dezechilibrul, răul.
Mărim binele.
Nu la asta mă refer. Încercăm să facem ceva, astfel încât valoarea pe una din axe să se aproprie de echilibru.. ca la un aparat de înregistrare a muzicii într-un studio. Mărim ceva, micşorăm altceva, până obţinem sunetul pe are îl dorim.
Când mărim binele, scade răul.
Şi atunci bine şi rău sunt sinonime cu stânga/dreapta sau sus/jos. Da, dacă nu creşte în altă parte în cazul în care axele sunt interdependente. Dacă axele ar fi interdependente ar fi uşor. Acum, dacă nu ai viziunea tridimensională a axelor ci doar bidimensională, ce vezi? Un graf cu multe noduri?
Da.
Unde axele se intersectează, ele apar ca noduri. Şi de acolo par să se deplaseze în direcţii diferite, şi avem mai multe intersecţii. Şi asta se vede ca noduri – grafuri, reţele. Bidimensional par noduri, dar sunt oare aşa? 

Revenim la sistemul de axe tridimensional. E ca un pom foarte mare cu multe ramuri. Pomul nu e simetric. Deci axele s-au dezvoltat diferit. În unele direcţii sunt mai lungi sau mai groase. Dar pe total ar trebuie ca suma tuturor ramurilor să fie echilibrată, altfel trunchiul se apleacă şi cade. Deci rolul trunchiului este să încerce să echilibreze ramurile. Eu vreau să scot în evidenţă că mă refer la echilibru. De aceea am nevoie de un organism viu, nu la determinism. Natura are nişte forme de echilibru care nu depind de voinţa individuală – determinism. 

Deci în final nu are importanţă ce facem întrucât tot acolo ajungem. Discutăm despre echilibru ca punctul 0 şi analogia cu copacul ajută. E uşor de vizualizat. Copacul ca sistem de axe.
Dar aştept finalul.
Păi nu există un final.
Cum nu?
Gândeşte-te ce face un copac? Primeşte energie solară, aer, apă şi creşte, se dezvoltă...
Toată lumea aşteaptă un final. Un FIN.
Nu contează ce vor.
Nu?
Trebuie să gândească singuri. Dacă vor ceva să comande la McDonalds... Ăsta nu e fast-food.
Oamenii trăiesc în tipare. Mai bine spus LOCUIESC în tipare. Cum îi scoţi de acolo?
Dacă le dai mura-n-gura azi citesc şi mâine uită.
Uită, da.
Trezeşte-le curiozitatea, dar nu le-o satisface.
O să rămână nesatisfăcuţi...
Lasă-i să înceapă să înţeleagă ce înseamnă.
Articolul cu bine/rău cred că i-a şocat. Trebuie şi ceva serotonină, ceva pe post de ciocolată.
Ciocolata îngraşă. Nu am aşa ceva. Nu am habar despre ce vorbeşti. Nici măcar în germană nu înţeleg. Ce spui tu este o limbă pe care nu o cunosc. 

Nu vând nimic, nu câştig nimic. Asta ofer. Dacă vor mai mult, să facă un efort. Nu trebuie doar eu să ofer.
Da, dar e greu să facă un efort.
Când dai ceva pe gratis lumea consideră că nu are valoare.
Şi apoi... poate ei au alte păreri.
Şi? Să rămână aşa.
Este ca şi când ai spune că nu e bine cum eşti.
Să înceapă să gândească. Sunt obişnuiţi cu gândirea fast-food. Totul gata făcut.
Le distrugi tabuurile, tiparele, automatismele. Ce faci?
E rău?
Nu ştiu, tu ce crezi? Îşi pierd eul lor mult iubit.
Să îşi reseteze GPS-ul.
Sunt debusolaţi... :)
Şi?
Ei care sunt obişnuiţi numai să împartă în bine/rău. Ce le faci?
Vor să fie duşi de mână?
Auzi tu, să le spui să nu muşte din bine şi rău... Nu se poate accepta asta, ştii bine.. sunt dependenţi, drogaţi.. Mai mult, sunt condiţionaţi.. infectați...otrăviți.
E treaba lor. Nu toţi au capacitatea mintală să îşi depăşească tiparele.
Nu vor să aplice?
Exact, gândirea fast-food. Se digeră uşor.

201-Ce vrem noi de la viaţă? NIMIC. Poate tu vrei. Eşti OBSERVATORUL, dar nu știi!

Despre nondualitate şi despre bine/rău.

Hai să înlocuim bine/rău cu stânga/dreapta sau cu sus/jos.

-Stânga/dreapta.

Atunci cei doi termeni sunt opuşi. Egali şi se anihilează reciproc, nu? Nu există stânga decât în raport cu dreapta, nu?

-În luptă sunt, una fără alta nu se poate. Sunt un cuplu de fapt.

Nu neapărat. Există şi o separare fizică. Luăm un punct de reper şi stabilim două direcţii opuse. Însă nu avem un reper universal.

-Nu, decât una faţă de alta. Că zicea părintele Arsenie Papacioc: dracul ca dracul, dar ce ne facem fără el? Deci negativul defineşte pozitivul.

Aşa că nu avem o stângă absolută şi o dreaptă absolută. Ci doar atunci când folosim un reper, avem două direcţii opuse, pe care le putem numi cum vrem, a şi b, z, sau măr, pară şi floare. Nu eticheta contează ci că acel termen apare doar în relaţie cu termenul opus lui. Nu exista până nu îl OBSERVAM. Ca în fizică cuantică. Noi creăm stânga şi dreapta, modelul, tiparul nostru mintal este binar. Observăm lumea numai printr-un tipar binar. Credem ceva şi trebuie să-l poziţionăm, aşa cum face vederea. Percepţia vizuală e cea care ne-a creat modelul mintal. Terţiu exclus e bazat pe experienţa vizuală.

-Dar de ce zice în Facere să nu muşcăm din pomul cunoaşterii binelui şi răului, deci să nu gândim binar?

Nu am habar, poate merele alea nu sunt bune. :)

-Da, cu siguranţă.

Nu putem să nu gândim binar! Problema este însă că nu realizăm asta, iar binele şi răul nu pot fi descrise binar.

-Nu?

Nici stânga, nici dreapta nu există decât în tiparul binar.

-Dar ce există?

Încearcă să stabileşti cu cineva pe care nu îl vezi care este stânga. Hai să încercăm amândoi acum să stabilim ce e la stânga, crezi că putem? Şi aici am putea ajunge la un rezultat corect. Dar mai greu, folosind o serie de alte puncte ajutătoare, dar există o soluţie. Iar problema pare banală, iar ce e bine pentru mine nici măcar eu nu ştiu. Termenii de bine sau rău nu au niciun sens. Sau au tot atâta sens ca stânga şi dreapta.

-Dar lucrăm cu ei peste tot.

Exact. Ca şi cu stânga şi dreapta. Sunt utili, ne dau o direcţie. Putem să ne raportăm la ceva ca fiind stânga sau dreapta sau sus şi jos. E bine... înseamnă că e sus sau albastru. E rău... înseamnă că e verde sau drept. Sunt doi termeni a căror funcţie e aceeaşi ca şi a cuplului stânga/dreapta. Nu descriu nimic în realitate ci doar ne poziţionează faţă de un reper.

-Şi ne ajută să alegem.

E o poziţionare tot aşa de vagă ca şi stânga. Sunt unelte mintale. Binare, mă poziţionez mintal. Un fel de GPS moral.

-Eu cred că problema dificilă este după ce am stabilit o dreaptă şi o stângă. Ce e bine? Trebuie să definim ce este bine pentru noi.

Nu putem stabili nimic. Nu putem, pentru că nu există bine sau rău. Există doar îmi e bine şi îmi este rău.

-Hai să o luăm invers. Dacă gândim în bine şi rău, la ce consecinţe ajungem?

Nu greşim deloc. GIGO. Garbage în Garbage out.

-Unde ne duce acest tip de judecată?

În jurul cozii.

-Ne învârtim deci sau stăm pe loc?

Mergem spre stânga şi ajungem în dreapta.

-Problema mai este că nu putem cădea de acord.

Este o problemă de reprezentare. Realitatea este neutră.

-Ce este bine pentru mine, poate să nu fie bine pentru tine.

Nu există bine sau rău aşa cum nu există stânga sau dreapta.

-Atunci cum cădem de acord, cum ne înţelegem între noi?

În fizică cuantică, când observi o particulă... Nu înţeleg la ce te referi. Am stabilit că putem să găsim care este stânga în cazul nostru, folosind mai multe criterii. Ne-am poziţionat faţă de un sistem de referinţă.

-Să presupunem că există un centru în steaua cea mai îndepărtată, Alpha Centauri şi cu trei drepte perpendiculare între ele, orientate spre alte trei stele foarte îndepărtate...

Deci dacă avem un sistem de referinţă comun atunci stânga şi dreapta au sens. Dar în afara acestui sistem sunt inutile. Deci în cadru unui sistem de referinţă putem cădea de acord. La fel este şi cu binele şi răul.

-Dar de obicei avem sisteme de referinţă diferite.

Exact. Şi în loc să vedem că vorbim despre altceva sărim la gâtul celuilalt, că îmi face rău. Sau că nu face bine, şamd.

-Păi da, imediat. Abia aşteptăm. Dar aşa e întotdeauna.

Păi aşa ne face bine, nu?

-Ce zice celălalt ne nemulţumeşte total.

Exact.

-Nu se potriveşte cu criteriile noastre. Facem eforturi de înţelegere dar nu merge. Ce să facem atunci? Că mai tot timpul nu se potrivesc oamenii.

Discuţia nu este o discuţie logică. Este o metodă de a obţine ceva. Aşa suntem creaţi. Dacă am muşcat din pomul cunoaşterii... De ce trebuie sa se potrivească?

-Da, să câştig ceva de la tine. Acum tragem consecinţele.

Da, e un comportament ca la animale.

-Adică o continua nemulţumire, nepotrivire, nesiguranţa, şi tot timpul în atac.

Păi pe axa cealaltă e continua mulţumire. :)

-Dacă nu am fi muşcat...

Suntem pe direcţia cu nemulţumirea.

-Am lăsat raiul pentru ce? Pentru cunoaştere?

Nu existam altfel.

-Am lăsat pomul vieţii pentru o mai mare nesiguranţă?

Păi nu ştiam că lăsăm raiul. Nu ştiam nimic pană nu am muşcat. Nu putea să fie instabilitate dacă nu o cunoşteam. Probabil că nu ştim să evaluăm ce avem. Suntem prea hedonişti. Dacă nu avem destul suntem neîmpăcaţi.

-Da, vreau mai mult.

Nu avem niciodată suficient.

-Şi niciodată nu este destul...

Deci cei care se plâng au o reprezentare diferită. Binele lor e mult mai la stânga/dreapta decât al altora. Nu e central. Axa lor bine/rău nu se desparte la zero.

-Există o poziţie de linişte, în care contrariile acestea să nu se bată?

E individuală.

-Care este acea poziţie?

E a fiecăruia. Nu am habar care e.

-Dar nondualitatea ar aduce pacea în suflet. De ce era aşa de importantă, cel puţin pentru vechii înţelepţi ai Indiei?

Nondualitatea e linişte. Nu mai există un ,,eu”.

-Nu seamănă cu să nu muşti din fructele pomului? Deci să nu diferenţiezi, să nu împarţi?

Eşti nondual. Revii la punctul zero.

-Da, în sine, că suntem, existăm. Apoi ne pervertim. 

Nu există stânga sau dreapta. Pervertit este un termen moral. Nu are niciun sens în afara moralei. Iar morală e relativă.

-Conflictele vin de la această nepotrivire între alegerea mea şi alegerea celuilalt?

Ce conflicte? Te încurci în cuvinte.

-Nu se înţeleg oamenii...

De ce s-ar înţelege? De ce înţelegerea e ceva de căutat?

-Uite e o poveste în Pateric: că doi călugări nu s-au certat niciodată. Şi au zis ei să încerce să vadă cum este. Zis şi făcut. Unul a luat o cărămidă şi a pus-o între ei. Uite, tu zici că e a ta, eu zic că e a mea. Şi gata cearta. Zi tu primul: cărămida asta este a mea. La care celălalt: bine, dacă este a ta, atunci ia-o!

Nu există nimic bine sau rău.

-Sentimentul de proprietate. Fiecare are binele lui şi intră în conflict cu binele altuia...

Nu, pur şi simplu cărămida nu avea valoare de bine şi rău.

-Nu pot să cadă de acord, decât dacă unul cedează...

Nu, ai o reprezentare a lumii...

-În cedare cauţi un punct comun cu celălalt. Dar când plusezi, plusează şi acela. Şi nu se mai termină niciodată.

Nu. Cărămidă este altceva.

-Dacă avea sentimentul proprietăţii puternic nu o lăsa, se lupta pentru ea. Trebuia să merite efortul, să aibă un preţ personal.

Nu există un simţ al proprietăţii. Aha, acum ai revenit la sistemul binar, la bine sau rău. Pur şi simplu niciunul din ei nu etichetează cărămida valoric, ca bine şi rău.

-Şi cum scap de asta?

Nu scapi.

-Şi totuşi toţi oamenii lucrează cu bine şi rău şi nu se prea tolerează. Ce ar trebui să facă, să nu mai împartă? Şi cum ar judeca atunci, care este modul de judecată corect?

Vorbim despre reprezentarea mintală. Dacă ceva nu îl reprezinţi că are o valoare, că e bun sau rău, nu există cu adevărat în reprezentarea ta. De ce cauţi soluţii la probleme care nu există? De ce ar trebui să se înţeleagă? De ce faptul că nu se înţeleg este o problemă?

-Păi atunci se iau la bătaie, numai pentru asta.

Sigur?

-Da.

De câte ori ai văzut aşa ceva? Noi nu ne luăm la bătaie. Te baţi cu altcineva?

-Sau ar trebui să aibă sentimentul de proprietate şi atunci ar avea pentru ce să se lupte. De ce intră în conflict atunci, oamenii? Bun, nu cad de acord. De ce a reacţiona este mai uşor, mai la îndemână?

Nu există aşa ceva! E un termen pe care îl foloseşti ca o scurtătură. Confunzi tabloul cu realitatea.

-Nu se întâmplă aşa?

Este normal să nu cadă de acord.

-De ce sunt nemulţumiţi? Că tot de la împărţirea asta în bine şi rău pornesc.

Este starea lor naturală. De ce ar trebui să fie mulţumiţi? Da, au o reprezentare. Doar atât.

-Nu ar putea să fie liniştiţi sau să caute împreună punctul de echilibru?

De ce?

-Deci nu trebuie să fie mulţumiţi?

Nu am zis asta. Asta zici tu. Pleci de la ideea că a fi nemulţumit este rău.

-Şi nu este?

De ce? E o stare naturală să fii nemulţumit.

-Deci e bine. Înseamnă că e bine, şi răul e bine.

Da, dacă eşti mulţumit te aşezi jos şi nu mai faci nimic.

-E natural?

Şi de unde ştii că e nemulţumit?

-Deci vrei să spui că şi nemulţumirea e ok? Că e nevoie de ea?

Nemulţumirea e un termen la fel de neclar ca şi bine şi rău.

-Asigură progresul?

Nu.

-Păi noi folosim numai termeni neclari?

Nu putem să ajungem niciodată la o concluzie acceptabilă.

-Cum ne descurcăm totuşi?

Iar dacă am ajunge, ar fi o minune, iar tu vrei să fie numai minuni.

-Avem un aparat imprecis – limbajul.

Foarte bien, suntem şapte miliarde.

-O sculă minusculă improprie.

Da asta e limbajul.

-Da, nu trebuie minuni?

Dacă înţelegi asta... e un mare pas înainte.

-Dar ce trebuie?

Limbajul e o pictură verbală. De ce vrei să trebuiască? Ca să ce? Pentru ce trebuie? Ai o viziune a unui paradis în care toţi stăm şi zâmbim ca proştii unii la alţii.

-Şi cum să le punem în comun pentru a realiza înţelegerea reciprocă? Cred că fiecare îşi defineşte un bine al său ideal.

De ce trebuie să ne înţelegem?

-Aici nu ne potrivim, cred. Fiecare are alt ideal...

Ce este înţelegerea asta?

-Nu trebuie să înţelegem? Atunci ce trebuie?

De ce? Nu trebuie nimic.

-NIMIC?

Să ne trăim viaţa şi atât. Ai o viziune de misionar. Ai o misie. Să faci lumea să se înţeleagă.

-Ce înseamnă NIMIC?

Să ne trăim viaţa.

-Nu e nimic de înţeles?

Este singura datorie. Dator faţă de Cel care ne-a dat viaţă.

-Şi cu binele şi răul ce facem?

În rest este numai condiţionare socială. Ca şi până acum.

-Cu lupta asta de a ajunge, de a avea cât mai mult, de a fi nu ştiu ce, ce facem?

Ce facem şi cu stânga şi cu dreapta. Nu există decât în mintea ta.

-Ne zdrobim atâta...

Când vei dispare, vor dispărea şi ele.

-Pentru ce?

Cum măsori asta?

-Ce vrem noi de la viaţă?

NIMIC. Poate tu vrei.

-La ce ne trebuie acest mereu mai mult, mai sus, mai bine?

Eşti condiţionat probabil. Poate ţie îţi trebuie. Ai acceptat un sistem de referinţă, atâta tot.

-Dar toată lumea tot alearga, tot se chinuie...

Ai intrat într-un box conceptual.

-Nu e bună chinuiala asta: ce să facem atunci?

Iar foloseşti bun? Nu înţeleg întrebarea. Dacă vrei iarăși să mergem la stânga sau la dreapta, să facem bine sau rău...

-Atunci pentru ce se străduieşte toată lumea? Nu vezi, să aibă, să...

S-au născut cu energie. Nu pot sta. O consumă. Atâta tot.

-Şi nu le ajunge?

Trăiesc doar ca să o consume. De aia se trezesc dimineaţa.

-Nu le este suficientă niciodată? De ce nu se opresc? Sau nu trebuie să se oprească? E bine aşa...

Nu ai control asupra energiei. Crezi că tu eşti şeful, dar încearcă să te deconectezi la comandă. Poţi?

-Şi această energie îţi cere cât mai mult efort, şi îţi propune scopuri noi de atins.

M-ai omorât cu e bine, nu e bine. Nu poţi să ieşi din tipar. Ce trebuie?

-Ce? :)

Asta implică că e o direcţie bună sau rea.

-Chiar ce trebuie?

Eşti DUALITATE. Orice faci e imediat clasificat ca bine/rău, stânga/dreapta, sus/jos.

-Şi nu e bine să vrem să nu fim în dualitate? Să ne obişnuim cu dualitatea? Suntem duali şi asta e?

Eşti într-un box binar. Eşti cel care creează lumea binară. Eşti OBSERVATORUL din fizica cuantică.

-Atunci cine suntem noi cu adevărat? Cine sunt eu, era întrebarea la nondualitate.

Iar eşti binar?

-Nici asta nu putem să ne întrebăm?

Ce înseamnă, ,,cu adevărat”? Opusul lui ,,cu neadevărat”?

-Deci fără calităţi.

Vrei un sistem de referinţă fix.

-Dar fără calităţi este un limbaj sec. Pierdem frumuseţea lui...

În care modelul tău binar să funcţioneze? Aha...Ahaaa...

-Nu ţin neapărat.

Deci schimbi iar sistemul de referinţă. Ai trecut de la bine/rău la frumos/urât. 

-Nu ne trebuie ceva fix, clar? Stabil, nu trebuie?

Ce înseamnă trebuie?

-Nu avem voie de ceva care este stabil, care nu se schimbă aşa de repede? Unde îl găsim pe acesta? 

Adică există o direcţie preferată în care vrei să ajungi, în care trebuie să ajungi?

-Și nu trebuie să o căutăm?

Eşti tu OBSERVATORUL, dar nu știi!

-Liniştea, pacea interioară nu este de dorit?

Ce înseamnă de dorit? Iar ceva binar. Dorit vs de nedorit.

-Eu OBSERVATORUL?

Da.

-Şi cum ajung să conştientizez că eu sunt Observatorul?

Tu îţi creezi lumea. Reprezentarea ei. E doar de acceptat asta.

-Lumea ta.

Eşti însă plin de tipare binare, eşti infectat. Şi apoi cauţi punctul lor comun unde toate tiparele se unesc. Absurd, şi imposibil!

-Şi de aceea nu pot conştientiza că eu sunt chiar Observatorul care creează toată această lume?

Unde este punctul zero al axelor?

-Şi nu e de căutat echilibrul?

Când conştientizezi, eşti deja într-un tipar.

-Nu trebuie să conştientizez?

Iar cuvântul trebuie..

-Cum ştii că eşti chiar Observatorul?

Ce înseamnă chiar?

-Deci fără trebuie, fără bine şi rău... fără calităţi...

Sunt mai mulţi observatori?

-Nu

Nu există calităţi.

-Fara chiar?

Calitatea e o etichetă. Aşa cum spui mai la dreapta de pomul acela...

-Deci şi fără etichete, dar unde ajungem atunci? La NIMIC?

Niciunde. Nu e nevoie sa ajungem niciunde! Etichetele sunt binare.

-Ajungem să tăcem atunci.

Limbajul e binar.

-Doar observatori...

Nimic e punctul zero. Nondualitatea.

-Dar unde este acţiunea?

În dualitate.

-Şi în fond ce înseamnă nondualitate? Înseamnă să nu muşti?

NIMIC.

-Şi nimicul este ceva?

Nu poţi defini ceva decât în dualitate.

-Şi atunci unde ajungem, cum zicea Caragiale?

Nondualitatea dispare când apare dualitatea. Se ascunde.

-Şi unde ajungem?

La stânga... :)

-Nondualitatea este un ţel? Este liniştea pe care o căută toată lumea? Starea de zero?

Chiar nu vrei să gândeşti un pic? Da, zero.

-Încerc. :)

Când plus şi minus nu există.

-Dar mă bântuie acest zero. Nu am ce face cu el... :)

Nu e nimic de facut! Ai dat o valoare. Atunci imediat apare opusul ei.

-Da, am dat. Și atunci ies.

Dispare zero.

-Dar îmi pierd liniştea.

Exact.

-Dar câştig infinite posibilităţi, nu?

Nu am habar. Nu ştiu. Tu ştii?

-Dar tu? Ştii?

Eu nu. Ştiu doar că nu ştiu. :) Sunt doar şi accept asta.

-Deci eşti contradictoriu.

Exact.

-Păi atunci orice este posibil la noi.

Şi NU caut starea de zero pentru că nu cred că o voi găsi. 

-Înseamnă că doar eşti şi atât. Deci nu este nimic clar, definitiv, absolut, stabil... dar ce cauţi atunci?

Aştept să vină ea la mine – starea de zero, de lipsă. :)

-Atunci, totuși cauţi ceva...

Nu caut nimic. Trăiesc doar!

-Frumos spus!

De la o zi la alta, şi îi las pe alţii să poarte bătălii. Îmi savurez energia pe care o mai am. :)

-Şi?

În loc să mă uit la TV şi să mi-o consum cu probleme imaginare ale altora... Altceva nimic. Am termen de expirare. :)

-Doar eşti?

Şi până atunci trăiesc.

-Deci doar eşti!

Nici chiar aşa. :) Dar evit să mă încarc pozitiv sau negativ.

-Deci eviţi să acorzi calităţi, să pui etichete lucrurilor.

Decât pentru ceea ce consider că este nevoie. Da. Le reetichetez.

-Şi le accepţi aşa cum vin?

Îmi pun jucăriile în ordine.

-Şi nu împărţi în bine şi rău?

Pe cât posibil. E subconştientul care o face. Dar încerc să le reetichetez dacă pot. Deci Soros nu e un rău. Doar într-un anumit sistem de referinţe e etichetat aşa. Cu alte cuvinte... judec!

200-Distrugerea este cel mai bun mod de rezolvare a problemelor?

A început să îmi placă și mie să fiu hedonist.

Aha, mă ameninţi adică.

Ai citit articolul trimis de dimineaţă cu bogaţii şi săracii? Raportul Oxfam.

http://www.theguardian.com/business/2016/jan/18/richest-62-billionaires-wealthy-half-world-population-combined

Cu bogaţii şi săracii?
Ok, ce te preocupă? Cum a luat România Cadrilaterul?

1 % deţin 99 %
Da, firesc. :) Cu luptă?

Asta e ideea marxiştilor că e luat cu violenţă.

Cu proprietatea privată. Cu legea. 
E un sistem capitalismul, și nu este meritocratic!
Că tot le place la sorosiști termenul. :))

Totul e făcut să îi îmbogăţească pe unii...

Nu toată munca este plătită egal. Nu e făcut. Aşa a ajuns. Nu e nimeni care să îl facă. Aşa s-a desfăşurat jocul. Unii jucători au cumpărat arbitrul. Şi au schimbat regulile jocului.

Au cumpărat arbitrul?

Ca să câştige orice carte iese pe masă. Un cazino în care bogaţii trişează.

Dar ei fac regulile numai pentru ei, în avantajul lor...

Nu există ei şi alţii. Fiecare e pentru el. Se bat între ei bogaţii.
Şi au creat un sistem numai pentru ei.
Nu există decât o demarcaţie artificială în minţile noastre că ar fi două grupuri în conflict. Prezentarea asta că ar fi bogaţii de o parte şi săracii de alta... e o aiureală! Este fiecare pentru el însuşi.

Care pe care. Mai se şi trişează...

Doar că dacă separi populaţia după avere aşa pare. Dar dacă îi prezinţi după sex sunt două grupuri egale. Sau după greutate sau înălţime sau orice alt criteriu. Deci repartiţia naturală e mult mai echilibrată între noi. Şi la IQ şi la frumuseţe. 

Natural suntem omogeni. Deci dacă natural suntem omogeni, atunci de ce avem aşa o repartiţie inegală la bani?
Dacă ai face un concurs în care ai pune diverşi indivizi să strângă fizic bani de pe jos nu ai ajunge la repartiţia asta.

După proprietate. Poziţia socială este tot o proprietate, oferă avantaje.

Da, doar proprietatea privată ne diferenţiază.

Dar poziţia celor de sus nu poate fi schimbată?

Da, dar e un concurs de viteză, de anduranţă, sportiv, în care unii plecăm cu cârje iar alţii cu maşini sau avioane.

Tot sistemul îi apără.

Au reuşit să corupă sisemul.
Da, şi nu avem cum să-i ajungem pe ei cu avioane.
Există soluţii de mult la aşa ceva. Doar că în mass media subiectul proprietăţii private e tabu. Revista aia franceza poate să înjure orice religie sau Dumnezeu dar nu o să vezi niciodată, o revistă care să atace ideea că proprietatea privată e vinovată pentru tot. 

Vinovat este făcut Alah sau Iisus, sau Budha. Dar nu ceva creat de Raţiune, de zeul cel nou. Raţiunea este noua religie. Proprietatea privată e unealta ei, e copilul ei. Ca şi Eficiența. Doar că acest copil a devenit un monstru. A crescut prea mult într-o parte.
A acumulat 99% din ce se poate stăpâni. Şi a lăsat 1% pentru ceilalţi 99%. DAR NU AVEM VOIE SĂ SPUNEM NIMIC!

Da, nu avem voie, ca sunt câinii mainstream. Că nu este political corect.
Mass media a creat un tabu mai rău ca cel al inchiziţiei spaniole. Mai rău... eşti comunist, eşti cu ruşii, eşti bolşevic. Dar ne referim la cantitatea de proprietate nu la conceptul în sine. Şi a crescut ca o tumoare şi a îmbolnăvit totul.

Adică?

Prea multă bogăţie într-o parte. E însă inerentă capitalismului. Există soluţii de sute de ani. Impozitarea progresivă. Use it or lose it. Ai văzut că sunt țări care au venit cu ideea unui venit garantat. Use it or lose it. 

Sau a impozita băncile.

Asta e o soluţie care ar dă peste cap capitalismul. Distribuţia asta inegală creează o armată de oameni care au fost deja vrăjiţi, hedoniştii. Şi care merg la munca nu din necesitate ci pentru aşi achiziţiona ceva pentru hedonismul lor mult iubit, pentru mai multe plăceri.

Cât mai mult şi mai plăcut şi mai uşor.

Exact. Şi dacă nu ar fi diferenţe aşa mari nu ar fi motivaţia să munceşti mai mult. Ca în comunism, socialism. Am bani dar nu am ce să cumpăr cu ei. Deci repartiţia asta inegală este creatoare de progres tehnologic. 

Cei bogaţi au nevoie să îşi cheltuie banii pe ceva. Şi nu poţi să le dai acelaşi lucru ca la cei săraci. Deci apar tot felul de nişe, arta fiind una. O pictură în sine nu are valoare.

Dar au piaţa de lux.

Exact. Surplusul de avere trebuie cheltuit, investit. Bogaţii trebuie să aibă plăcerile lor exclusiviste. Altfel averea nu are valoare. Dacă tot ce poţi să cumperi cu banii este mai multă pâine, salam sau apă, ce poti să faci cu mai multă pâine?

Dar mă gândeam că totuşi ei trag progresul. 

Creează motivaţia pentru dezvoltare.
Da, diversificare. Nevoile bogaţilor creează o cerere. Dar şi săracii trebuie să vină cu oferte pentru ei.

Nevoia de mai mult şi mai bine. Fără ei nu ar fi nevoie de aşa ceva.

Nu ştiu dacă acest cuvânt progres are vreun sens. Dar asta nu înseamnă progres. E o diversificare a modului în care săracii pot să supravieţuiască. Se adaptează la realitate, iar bogaţii devin parte din cererea de forţă de muncă de pe piaţă. Deci poţi să lucrezi la Apaca sau servitor la proprietarii de la Apaca.

Tot aia e.

Nu şi moral. La Apaca regulile sunt altele decât în serviciul proprietarilor. La prima poţi avea sindicate, la a doua eşti de capul tău. La prima poţi avea sprijinul grupului, la a doua invidia celorlalţi servitori. 

Deci distrugerea economiilor în care oamenii au aceleaşi interese e o strategie.

Proprietarul nostru, stăpânul nostru. Parcă ar fi stăpân de sclavi.

Nu neapărat, dacă lucrătorii sunt organizaţi. Dar mai bine îi spargi în grupuri mici. Divide et impera. Privatizează marile combinate. In loc de 15000 de oameni la Apaca care pot să îşi arate nemulţumirile, faci zeci de firme mici unde muncitorii nu sunt uniţi şi nu vor mai avea interese comune. Un proprietar e mai bun, altul mai rău. Dar fiecare grup e mic şi nu mai are interese comune. Aşa îi poţi da afară rapid şi ai distrus o masă de 15000 de oameni. Mai pui la sindicate şi golani care tot ce ştiu să facă este să fure... Şi ai creat o masă dezorganizata de oameni care se bat între ei şi acceptă salarii mici.

Divide et impera.

Exact. Fără drepturi. Tiparul acesta de divide et impera l-a făcut Margaret Thatcher în Marea Britanie în anii 80 şi UE la noi.

Şi atlanţii, Victoria...

Ăia l-au făcut mai de mult. Au distrus cu forţa sindicatele. La americani a apărut ziua de 1 mai, nu în Europa. Apoi au folosit forţa statului să distrugă sindicatele la sfârşitul secolului 19. Nu se mai vorbeşte de asta. Dar nu e ascuns. Doar că mass media vinde marfa. Nu prezintă ştiri. Citeşte doar telepropterul ce îi dictează proprietarul, Voiculescu, Băsescu sau oricare ar fi.

Sunt agenţi de influenţă.

Problema nu este cu indivizii care fac parte din grupul bogaţilor sau al celor din grupul săracilor. Nu este o problemă de genetică individuală, de diferenţe naturale. Este o problemă a speciei noastre, din toate modurile de organizare. Doar că acesta este modul cel mai rezistent, mai agresiv. 

Civilizaţiile non agresive au fost distruse de cele agresive. E modul de organizare ,,cel mai bun” pentru specia umană. Dar, da, creează cele mai multe inegalităţi.

Distrugerea.

Da, dar creează oportunităţi de avansare. De progres. Celălalte tipuri de societăţi rămân în urmă.

Distrugerea este cel mai bun mod de rezolvare a problemelor?

Nu există bun sau rău. E modul de organizare care duce la cea mai rapidă adaptare. Sau distrugere...

Bine sau rău nu există. La nivelul grupului şi al indivizilor aceste valori sunt opuse, deci dacă grupul supravieţuieşte e bine, chiar dacă mulţi indivizi mor, ca la albine.