Să revenim la întrebarea cu multinaţionalele şi progresiştii 2.0.
Virusează imaginea societăţii? Ori este tot o metoda evreiască ca să ne batem între noi ever?
De ce trebuie ca multinaţionalele şi băncile să ne conducă?
Care este scopul unei firme, în general? Să facă bani, nu?
Este o organizaţie economică, şi asta face. Încearcă să facă bani. Problema este că morala şi legea sunt lucruri diferite.
Ele respectă legea pe care au făcut-o tot ele, dar morala nu îi interesează. Vor numai PROFIT.
Bani, bani, bani.
Exact. Iar dacă legea le permite, vor face lucruri imorale, fără nicio jenă. Corporaţiile sunt imorale, dar ceea ce fac este legal.
Da, pentru că tot ele au făcut legile prin lobby. De aceea s-a şi dat legea lobyu-lui în America. Din clipa aceea SUA a căzut, democraţia s-a terminat. Și aşa va fi peste tot în lume. Vor impune aceeaşi lege a lobby-ului peste tot. Care este un virus, de fapt. Foarte periculos pentru suveranitatea si independenta tarilor.
Dacă nu îţi convine... Nu ai ce face.
Este legal. Te jupoaie legal. Te violează legal, de dimineata pana seara. De fapt legea lobby-ului legalizează violulul populaţie.
De acum în colo, pot să facă ce vor cu tine, şi nu te vei putea apăra.
Vor schimba legile astfel încât să nu mai existe nicio democraţie. Şi să nu poţi avea niciun câştig în faţa lor. Este de fapt dictatura corporaţiilor şi a băncilor. Dictatura banilor. Dar cine pune mai presus de orice, banii, ce este?
Diavolul. Deci asistăm la diavolizarea lumii.
Şi este legal. De fapt legea lobby-ului a zis PA la democraţie, şi acum s-a intrat în altă epocă - a dictaturii economicului asupra spiritului.
Acum omul devine sclav. Sclavia modernă. Vor face doar puţin efort ca să păstreze o aparenţă de democraţie. Dar vor uita repede să ascundă puterea lor nemărginită pe care o au acum. De aici încolo se vor ocupa numai cu manipularea si cosmetizarea. Devin Make-Up Artisti. Meseria de manipulator este foarte cautata.
Şi guvernul, preşul, parlamentul, serviciile, toţi devin UNA şi reprezintă interesul multinaţionalelor şi al băncilor. Astfel s-a terminat cu democraţia.
Dacă o firmă vede o oportunitate ca să facă bani, o va fructifica. Dacă nu o face ea, o va face altă firmă. Este o junglă competitivă. Dar asta este problema societăţii, ca sa faca terenul pe care se bat firmele să fie corect. Să nu le dea posibilitatea firmelor să fie imorale, nu numai legale. Iar tendinţa este ca economicul să fie dominant şi legea să fie supremă.
Şi mai ales universală.
Dar moralitatea este locală. Ceea ce poate fi legal şi moral în America, TREBUIE să devină legal şi moral în toată lumea.
Dar asta va duce la revolte şi revoluţii, manipulări imense, multă nedreptate, războaie, costuri...
Ceea ce se întâmpla si acum. Fără legea lobby-ului corporaţiile şi băncile nu pot avea puterea absolută. Asa cum fara numirile pe functiile de varf, a reprezentantilor Ambasadei, nu se poate ca justitia si organele de forta sa capete putere absoluta. Consursul pe functie inseamna democratie, si puterea poporului. Lipsa concursului pentru functiile de varf, ce inseamna?
Totalitarism.
Dar americanii vor să intre cu legislaţia lor în toată lumea. Şi să o facă absolută.
Apoi moralitatea va trebui să fie scăzută, și aliniată la nivelul legii.
Şi astfel, lucruri care înainte erau de neacceptat, pentru că acum sunt statuate ca fiind legale, devin astfel şi morale. Deci creează o nouă moralitate popoarelor, fără ca ea să rezulte din necesităţi naturale, ci din necesităţi artificiale, ale economicului.
Ale Grupului select de Lux 1.
Şi aşa ataca pe toate nivelurile moralitatea, religia, familia, obiceiurile, tradiţiile... Cu legalitatea. Întăresc instrumentul de forţa împotriva popoarelor, JUSTITIA si SERVICIILE, ca să îşi impună modelul NWO.
Și astfel Clubul select de Lux 1, va trăi din taxe şi impozite, din taxa de protecţie impusă popoarelor. Și din aceasta taxa vor întreţine distrugerea coeziunii morale şi spirituale a lumii.
Este ca si cand noi ne-am plati singuri distrugerea. Ce desteapta treaba!
De aceea moralitatea trebuie atacata pe toate căile. Şi religia. Si familia, și traditiile, sunt cel mai mare pericol pentru Clubul 1 si NWO.
Trebuie să fie desconsiderata, şi umilită moralitatea religioasă. Şi în locul ei se impune o moralitate ateistă aliniată la legislaţie, si stimularea PLACERII HEDONISTE. Sau amestecarea religiilor pentru a pierde din forta. Şi atât.
Deci omul trebuie micşorat şi redus la homo oeconomicus.
Si atunci lumea nu va mai avea criterii de apreciere morale, şi nu va mai fi nemulţumită, si va accepta orice i se face ca fiind normal, pentru ca nu va mai avea cu ce să judece că ceva este imoral.
Deci atacul este spiritual, si foarte puternic.
Atunci oamenii nu vor judeca decât în termeni legali, dacă ceva este legal sau nu. Spiritualitatea si morala religioasa trebuie să fie scoasă din gena umană.
De aceea acest razboi neconventional NWO, are o forma diavolească şi este un atac direct la Dumnezeu. Pe toate planurile, de peste tot. Dacă ceva este legal va TREBUI să fie şi moral.
Deci este o reducere a moralitati la atat cat ii trebuie legii sa functioneze optim. Ce ii mai trebuie omului mai mult? Este o reducere a omului la instinctele primare. O maimuta robot. Sclav.
Adica cum?
Întâi fac lucrurile legale, şi apoi ele devin morale. Şi îţi zice: justiţia este independentă. Că aşa au decretat ei. Oricine încalcă legalitatea este imoral, şi cu ruşii. Cine este religios si apara familia este cu rusii. Lucrurile astea le fac inca de acum. Cam asta este lupta care a plecat de la corporaţii in goana lor după profit maxim. O lacomie dusa la extrem. Care profit, se bazează pe proprietatea privată.
De aceea experimentele de genul celui din Elveţia cu UBI, cu venitul universal basic, vor fi atacate şi discreditate. Un rol f important în aceasta impunere a NWO o va avea mass media. Chemata sa ii spele pe creier pe oameni. Mass media este o arma formidabila in noul plan de Globalizare a lumii.
Este o luptă împotriva moralităţii şi a credinţei, a religiei. Este o luptă pentru standardizarea omului şi reducerea legăturilor lui. Un fel de robotizare. A golire de esenţă. Ca să rămână numai instinctele. O animalizare. O abrutizare. Ceea ce este o prostie. Doar că cei din corporaţii NU SUNT PLĂTIŢI SĂ FIE FILOZOFI.
Ei vor doar bani, bani, bani.
O asemenea societate este destinată pierii. De fapt aceasta este chiar Apocalipsa. Aşa arată ea. Economicul este pus mai presus decat spiritul, si astfel incepe degradarea structurilor spirituale care mentin viata pe pamant. Deci omul se autodistruge.
Dar cei din corporaţii sunt plătiţi să facă doar bani, ei muncesc, nu gândesc. Şi dacă fac bani legal şi imoral, asta NU ÎI VA OPRI NNICIODATA sa doreasca mai multi.
Iar problema cea mai mare este că America este enorm de puternică economic. Practic ne sufoca. Dacă America era mică, firmele ei nu puteau face ce fac acum. Aşa că o diminuare a puterii americane ar avea multe avantaje. Dar deja este prea complicat.
.......
PNL ul are mulţi simpatizanţi, doar ca sistemul cu un singur tur îi dezavantajează. Iar Soros trebuie să fure cu totul PNL ul că să aibă vreo şansă la nivel naţional. Dar nu cred că va putea. Vedem.
USB nu a candidat în afară Bucureştiului. Aşa că nu are nici măcar organizaţii în ţară. Si este format din 3 persoane. Dar a beneficiat de logistica statului, servicilor, media sorosista, banii lui Soros.
Deci îi trebuie să viruseze un partid mare. Cel mai probabil, PNL. Să facă o alianţă, dar şi cu partidele mai mici. Asta va fi mişcarea pentru parlamentare. Să unească partidele sub stindardul lui Soros, pe banii lui Soros. Dar totuşi nu cred că va reuşi sa păcălească suficienţi PNL işti. Va fi interesant.
Cred că bătălia se da acum între Ambasadă şi poporul român. Atacă PSD pentru că au un popor în spatele lor. Îl atacă pentru că acest concept de naţiune trebuie distrus.
Încep iarăşi să îi decimeze. Parcă merg la tăiere.
Eu zic că este o treabă bună ce se întâmpla. Că populaţia în sine nu ştie să se bată cu politicienii. Şi de asta au făcut ce au vrut.
Acum, americanii vor şi ei să jefuiască.
Şi brusc politicienii s-au trezit în situaţia populaţiei care era jupuita. Şi NU LE CONVINE. Acum au avut noroc că populaţia i-a preferat pe ei, americanilor. Dar dacă vor începe iarăşi să fure, va fi nasol. Doar că poate din lupta asta, se curăţa clasa politică. Fără aşa ceva ar fi jefuit până le crapa osânza de graşi ce sunt.
http://www.aljazeera.com/news/2016/06/sanders-campaign-calls-ap-declaring-clinton-win-160607063630274.html
Uite cum manipulează mass media occidentală. A scos un articol că a câştigat deja Hillary. Dar nu menţionează nimic de faptul că ar fi fost o manipulare, şi că era înaintea evenimentului de investire. Ceea ce nu se poate, era absurd. Şi totuşi a prins.
Acum toată America este intoxicată. La ora asta ştirea a făcut deja ocolul Americii, şi efectul ei este simţit.
Azi mass media, brusc devine obiectivă. După ce i-au făcut cel mai mare rău posibil lui Bernis Sanders. Acum revin la obiectivitate, fără să îşi ceară scuze că au manipulat grosolan. Ce le pasa. Ce vrea Clubul de Lux 1, TREBUIE sa se infaptuiasca.
Este plan cincinal?
Este un moment essential. Aşa se câştigă alegerile în America. Clinton este FAVORITA GLOBALIŞTILOR. Adică a Clubului select de Lux 1.
http://www.reuters.com/article/us-banks-hiring-ai-idUSKCN0YT163
Băncile încep să folosească AI, Artificial Intelligence pentru selectarea candidaţilor la joburi.
,,Bank executives hope that artificial intelligence will help them avoid the expense of problem hireş and turnover, industry sources said.”
Au apărut iarăsi postacii sorosisti.
Auzi batalionale trecând?
Cred că o să fie o luptă mare în mass media în următoarele luni. Portocalaiii vor plăti din greu ca să manipuleze, pe tineri mai ales, în direcţia pe care o vor. Va fi distractiv.
Multe absurdităţi.
Da, dar care prind la cine este neinformat, şi nu gândeşte cu mintea lui. Sau care citeşte NUMAI ZIARELE SOROSISTE. Acela va fi victimă sigură a dezinformării. Intoxicare completă.
Şi nu le va fi rău?
Cred că o să fac o pauză cu ziarele un timp, ca să nu fac o boală grea.
http://sputniknews.com/politics/20160607/1040945078/putin-netanyahu-press-conference.html
Uită-te la figurile lor, la cei 2 lideri. Parcă se ţin de șotii împreună.
http://www.dw.com/en/massive-blaze-engulfs-refugee-home-in-d%C3%BCsseldorf/a-19312544
Se pare că au mai rams puţini nemţi NECASTRAŢI, dacă nu or fi venit din fostul RDG.
Ko este ramura executivă, nu legislativă. Cu alte cuvinte ea executa conform legislaţiei. Zice că dacă va fi discriminată, nu va mai putea face investigaţii. Acum ar trebui ca parlamentul dacă este deştept...
Dar nu este.
Să urle ca Justiţia încearcă să influenţeze legislativul. Separarea puterilor în stat, şamd. Că asta face. Când parlamentul zice ceva de justiţie, sar toţi câinii maidanezi. Invers însă NU ESTE VOIE.
Ca să se vadă cine conduce în ţara asta. Nu parlamentul, ci Ambasada prin şeful justiei pus de dragon.
New Ideas - Brainstorming - DIVIDE ET IMPERA! - Conspiratia e Adevarul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
TRAIM VREMURI INTERESANTE DAR SUNTEM DOAR NISTE FURNICI
Cred ca ne apropiem de punctul in care americanii sunt ghiftuiti de ce au cistigat in Europa, au dsitrus un concurent serios, iau distrus ba...
-
„Socialismul la scară globală”: gazda Sky News demolează elitele Davos și schema „Great Reset” DE TYLER DURDEN Cory Bernardi, gazda Sky...
-
DEEP STATE AMERICAN SI OCCIDENTAL COLABOREAZA CU CHINA PENTRU A DISTRUGE CIVILIZATIA OCCIDENTALA IN FORMA ACTUALA INCEPUTUL SFÂRSITUL...
-
Apropo, Adolph Hitler a numit și controlul minții „Noua Ordine Mondială”. Cu toate circumstanțele neobișnuite care înconjoară presupus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu