De ce se construiesc templele de tip Babel? La noi şi în Germania, cultul ştiinţific SEGAN – tehno.
Nu ştiu. Le-a făcut Dumnezeu să îi pedepsească pe oameni, că dorm şi nu luptă și nu se apără împotriva invaziei sorosiste.
Ok, despre înţelegere.
Să ne gândim la un curs de apă şi la un obstacol. Când atingem înţelegerea seamănă cu momentul în care am depăşit obstacolul.
Seamănă, da.
Sau un tunel construit din părţi diferite. Dacă se întâlnesc cele două ramuri avem înţelegere. Deci dacă folosim analogia cu tunelul e nevoie să avem un sistem de referinţă comun. Altfel, o ramură se va îndrepta în altă direcţie. Şi fiecare constructor va fi convins că el are dreptate. Şi vom avea neînţelegere, nepotrivire.
Iar cauza neînţelegerii este pentru că celalalt e un...
Dobitoc.
Prost, şamd. Deci dacă ai un sistem comun de referinţă şi verifici des, poţi să faci ca cele două ramuri de tunel să se întâlnească.
Ne înţelegem.
Dar dacă te consideri superior celuilalt şi crezi că tu ai planurile mai bune şi că celalalt trebuie să aibă aceleaşi planuri ca şi tine...
Iese bum-bum, conflict.
Adică ai luat-o rău pe arătură, atunci normal că nu există înţelegere. Altfel spus ÎNŢELEGEREA e o soluţie specifică a ceea ce am numit A+B=22
Deci dacă ai spus interlocutorului despre ce valoare a lui A şi B vorbesc, atunci el ar trebui să înţeleagă. Dar dacă doar presupun că el ştie valorile respective...
Dacă îi dă aceeaşi valoare. Cum este la mulţimi... Mulţimi biunivoce parcă. Pun în comun acelaşi lucru. Deci se înţeleg.
Deci înţelegerea e simplă. Dacă învăţăm să ne înţelegem. Este un mecanism de comunicare.
Să învăţăm atunci mecanismul!
Dar trebuie căutat punctul comun. Ca la ÎNDRĂGOSTIRE. Închide ochii la multe, îndrăgostitul. Şi căuta ceea ce au în comun, şi are şi el. Deci este deschis. Lasă de la el multe. Şi căuta ce este asemănător.
Deci în principiu înţelegerea poate fi învăţată. Este un mecanism şi se practică de mii de ani. Doar că nu este explicit. În armată sau la şcoală... dar ar trebui să fie înţeleasă de educatori. Astea sunt limitele sistemului educaţional. La fel şi în armată.
Se rupe modelul civil şi se construieşte un alt model în care informaţia circula pe alte canale. Şi fiecare soldat sau elev trebuie să înţeleagă ce să facă cu informaţia de pe fiecare canal. Să îşi creeze o hartă, un sistem de clasificare identic cu cel al educatorului.
Deci într-o ierhie informaţia trebuie să circule doar pe canalele formate. Să nu se piardă. I se compune o hartă nouă. I se redefinesc termenii. Este un alt sistem de clasificare acum.
Într-o relaţie de înţelegere, o parte trebuie să fie deschisă şi să cedeze, să accepte hărţile celeilalte părţi. Dar dacă fiecare vine cu harta lui... şi nu lasă de la el. Sau zice fiecare ca varianta lui este cea mai bună. Nu se înţeleg atunci.
Vorbim despre înţelegerea logică, aici. Nu emoţională.
Dacă fiecare vine cu înţelegerea lui este ca şi când fiecare ar vrea să facă singur tunelul.
Nu suntem întâi emoţionali şi apoi logici?
E convins că celălalt va sapa de partea celalalta, după planul lui.
Atunci nu se mai întâlnesc tunelurile.
Da, fiecare este convins că tunelul lui este cel corect. Deci dacă fiecare este ferm convins că numai tunelul lui est cel corect, atunci nu mai există înţelegere, decât dacă vorbesc cu adevărat de ACELAŞI tunel. Altfel e munca în zadar.
Doar dacă ai energie să străpungi întreg muntele. Dar şi atunci ai putea să vezi că pe partea cealaltă nu ajungi unde credeai că o să ajungi.
Deci emoţional nu prea poţi să ai înţelegere. Doar din întâmplare. Ca în dragoste.
Ok, înapoi la multi culturalitate şi la analogia cu tunelul.
Să zicem că o cultură e un tunel. Avem un munte străbătut de mai multe tuneluri. Dacă nu se intersectează atunci nu se întâmplă nimic. Dar dacă se intersectează ce se întâmplă?
Accidente.
Unul e o şosea, altul este o instalaţie de gaz. Altul e un râu. Altul e o cale ferată. Dacă se intersectează ce se întâmplă?
Apa intră pe şosea. Gazul explodează. Deci la locul de intersecţie trebuie să fii atent. Altfel se pot întâmpla dezastre sau războaie. Şi aşa s-a ajuns la concluzia că dacă fiecare cultura-tunel face ce vrea, şi ia ce taseu vrea ea, atunci se întâmplă dezastre, accidente. Deci nu funcţionează.. atunci ai nevoie de un ARHITECT ŞEF.
Mason. UE.
De o cultură care să spună ce se poate şi ce nu. De un set de reguli de circulaţie.
De Statele unite ale Eurabiei.
Nu UE. Multiculturalismul a murit. Nu. Deci nu poţi să îi laşi pe fiecare să îşi facă tunelul cum îi taie capul.
Şi atunci ce faci?
Păi nu e clar?
Şi cine nu îi poate să îi lase? Cine este acela?
Ce a zis excelenţa sa, H.
Există un poliţist şef?
Şi urmezi exemplul României.
Ufff, noi suntem cei mai tari din parcare.
Care a descoperit că fiecare poate să facă ceva.
Adică capul plecat sabia nu-l taie.
Şi în acelaşi timp ar trebui să fie o naţiune.
Să scriem pe steag asta.
Nu. Adică să ai O SINGURĂ CULTURĂ. La asta se lucrează acum. Un singur set de REGULI DE CIRCULATIE pentru toata lumea ca sa nu se calce una pe alta, tunelurile.
Păi nu putem să fim o naţiune, că nu putem.
Şi să fim INTER CULTURALI. Adică să fii singur dar şi multiplu.
Să faci tu singur tunelul, cu alte cuvinte.
România este o ţară cu o cultură unică, sorosista... sistemul de reguli, dar în acelaşi timp avem mai multe culturi.
Nu îl înţeleg pe H.
Cum nu înţelegi? E unică dar e diferită.
Sau este un alt fel de naţiune? În care gândesc alţii pentru noi. Şi ne conduc din afară. Asta e modelul inter cultural? Un fel de struţo camila?
Este un UNICORN.
Unicorn?
E ceva ce numai mintea luminată a excepţionalului ambasador poate să înţeleagă. Ceva care poate exista numai în imaginaţie. Ce nu înţelegi? Suntem unici dar diferiţi.
Adică se pune în comun un spaţiu, o hartă şi o limbă şi în rest e voie la multiculturalism?
Nu ştiu dacă merge treaba asta şi la plata impozitelor. Adică să îi dau un leu şi să spun că am plătit mai mulţi lei.
Deci să fi diferit cât cuprinde, cât vrei de diferit...
Dar cu condiţia să fii unic.
Dar asta înseamnă dispariţia conceptului de naţiune, de suveranitate. Că nu mai ai ce apăra, dacă la vârf sunt alţii care fac regulile. Tu unde mai eşti atunci? Deci suntem fără cap. Călăreţul fără cap.
Ok, naţiunea este o invenţie mai recentă.
O conducere tehno care ştie ea cum să facă, noi să plătim impozitele. Asta este singura lor grijă.
Şi-a trăit traiul şi-a mâncat mălaiul. Naţiunea a aparut cand au dispărut regatele şi regii.
Şi-a mâncat mălaiul?
Era o abureală oficial, ca să respectăm legile.
Dar la ruşi, polonezi şi unguri şi sârbi, nu şi-a mâncat mălaiul? Nu le place guvernul strain tehno?
A fost nevoie de abureala asta pentru ca lumea să înceapă să asculte de ordinele cuiva care nu era regele. Am trecut de perioada respectivă. Naţiunea apare după revoluţia franceză. După Napoleon. Care s-a proclamat Împărat.
Şi acum este nevoie de altceva, de un guvern tehno şi de o religie tehno-stiintifica. Un turn Babel.
Ca să ţină populaţiile diferite împreună.
Ai tu un fix ca e ceva rău.
Deci un concept există atâta timp cât este nevoie de el, când nu mai este nevoie, poate fi schimbat.
Hmm.
Noi suntem de vină că rămânem fixaţi pe concepte vechi?
Da.
Şi nu înţelegem nevoile zilei.
Avem o versiune veche de Windows. Trebuie schimbată, eradicată, ştearsă complet. Nu mai ai ce face cu ea. Ai alte probleme acum. Noile programe nu mai merg pe windows-ul vechi. Nu ai ce face. Trebuie să îl schimbi cu o versiune mai nouă. Asta este realitatea. Trebuie să te adaptezi la noile cerinţe.
Dacă nu ne adaptăm, e nevoie de forţă? Suntem eradicati cu forţa? Ni se sterge memoria? Si ne reprogrameza?
Iar o iei cu fixul tău.
Cu bătaia.
Iar o iei pe partea cu smiorcăiala.
Dar majoritatea din noi are tot XP.
Are DOS.
Am înţeles că versiunile vechi de Windows pot fi emulate acum în interiorul browserului. Ei cred că vor putea să schimbe felul de a gândi al popoarelor, obiceiurile... când în Afganistan sau la arabi nu au putut.
Ai intrat pe partea emoţională, de tip bine/rău. Acum ai premizele deja fixate. Ceva ştii că este rău. Şi nu putem să discutăm aşa. Ai traseul tău de tunel bine marcat. Şi dacă nu il urmez, nu am dreptate.
Bănuiesc că sunt siguri că vor reuşi să schimbe totul.
Nu înţeleg întrebările.
Şi conceptele, termenii, şi hărţile noastre mintale. Un om NOU multilateral hartuit.
Eşti convins că ei sunt răi.
Şi au şi planuri. Atunci de ce ar fi agresivi cum sunt? Până la un punct reuşesc. Dar mai departe se vor lovi de o limita. Dar intai, poate vor reuşi.
De ce vor să schimbe mereu lucrurile: asta vine dintr-o necesitate?
Nu mai pot să urmez traseul tău de tunel. Nu mă duce nicăieri.
Atunci care este motorul acestor schimbări? Motivul?
Motivul e subiectiv. Nu am habar.
Mie îmi place cum suna: Eurabia. Mi-au plăcut şi berbecii cu care asediau porţile Europei. Foarte sugestivă imagine.
Bine discutăm după.
Adică diva gama după...
Gama divelor?
New Ideas - Brainstorming - DIVIDE ET IMPERA! - Conspiratia e Adevarul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
TRAIM VREMURI INTERESANTE DAR SUNTEM DOAR NISTE FURNICI
Cred ca ne apropiem de punctul in care americanii sunt ghiftuiti de ce au cistigat in Europa, au dsitrus un concurent serios, iau distrus ba...
-
„Socialismul la scară globală”: gazda Sky News demolează elitele Davos și schema „Great Reset” DE TYLER DURDEN Cory Bernardi, gazda Sky...
-
DEEP STATE AMERICAN SI OCCIDENTAL COLABOREAZA CU CHINA PENTRU A DISTRUGE CIVILIZATIA OCCIDENTALA IN FORMA ACTUALA INCEPUTUL SFÂRSITUL...
-
Apropo, Adolph Hitler a numit și controlul minții „Noua Ordine Mondială”. Cu toate circumstanțele neobișnuite care înconjoară presupus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu