35-Noi suntem cainii lui Pavlov.

-Deci asta ar fi o idee interesanta si care din punct de vedere material ar fi fantastica, pentru ca informaticienii nu reusesc sa faca sisteme de traducere automate puternice, asemanatore cu limajul natural. Ei fac, dar sunt foarte proaste.

-In principiu nu putem sa folosim toata informatia care exista, pentru ca noi suntem cainii lui Pavlov. Trebuie sa facem rost de o haina ca sa mergem, un bilet de autobuz, tot timpul avem alte necesitati, nu suntem pe o insula si n-avem altceva de facut decat sa citim si sa aplicam - deci, practic asta nu o sa facem niciodata decat daca am fi profesionisti, sau savantul sa se ocupe de astea - ca asta este singura lui problema. Sa nu se ocupe de bani, de nimic altceva. Dar noi ceilalti nu folosim decat 1:1000 din capacitatea despre care zici tu, pentru problemele normale.

-Problema mea normal este sa ajung la 12:30 nu stiu unde, trebuie sa ma duc la toaleta, trebuie sa ma imbrac, ca sa nu-mi fie frig, adica tot timpul am niste probleme strict practice.

-Deci, descrierea a ceva se face folosind substantivele, conceptele, multimile - o sa intram alta data. Dar important este criteriul - hai sa luam inaltimea. Am 10 insi afara si am timp sa-i masor, ca nu am un metru - ii pun unul langa altul, si stabilesc un criteriu, cel mai inalt si cel mai mic. Am un criteriu exterior mie, si pot sa-i aranjez pe toti. Am facut o medie. Si functie de criteriul respectiv pot sa-l numesc... mai inalt sau mai mic - deci tot timpul am un criteriu dupa care lucrez. Cand pun o serie de criterii impreuna creez niste termeni, care sunt neclari, dar sunt complexi: ,,frumos" - nu stiu fiecare ce criteriu foloseste, unul poate foloseste inaltimea, nu putem sa precizam, nici nu stim ca trebuie sa avem un set de criterii. Deci nici nu ne gandim ca exista o multime de criterii intr-un concept.

-Asa deci intr-o discutie, normal trebuie sa cazi intai de acord - ce criterii folosesti.

-Exact. Deci facem o multime a criteriilor, stabilim cu totii ca avem aceleasi criterii si de-abia atunci incepem sa comparam - dupa ce am cazut de acord. Altfel ne certam.

-De fapt am vazut la discutiile politice, sa zicem guvernantii vad interesul lor, iar oamenii de rand vad alt interes, si nu se potriveste.

-Acelasi cuvant pentru fiecare, inseamna altceva. Deci sunt doua multimi care se intersecteaza. Eu am un set de criterii. Partea mea comuna. Daca discutam despre partea asta comuna, este partea de intersectie. Daca vorbim despre cealalalta... Eu consider ca setul meu de criterii cuprinde pe acestea, tu consideri ca este altul, si asa incepem sa nu ne mai intelegem. 

Daca ajungem la punctul in care intelegem ca limbajul este cel care ne forteaza sa ne purtam astfel, pentru ca NU delimiteaza bine realitatea, NU o picteaza bine, NU o deseneaza bine, inseamna ca trebuie sa mai si scadem din pretentii, ori cautam criterii comune…

-Deci multe din rezolvarile problemelor lumii se gasesc in limbaj.

-Da, pentru ca asta este singura modalitate a noastra de a comunica.

-Acolo trebuie puse niste reguli de circulatie.

-Trebuie puse, ar trebui sa apara. Din 7 miliarde cati suntem, ar trebui la un moment dat sa intelegem ca noi comunicam prin limbaj, si ca trebuie sa facem o teorie a limbajului mult mai buna. In loc sa ne imaginam teorii foarte complexe, pentru ceva pe care il folosim foarte putin –iar pentru ceea ce folosim din belsug, nu stim sa o punem la punct. Si aici este un punct care ar trebui sa-l dezvoltam foarte puternic.

-Cand vorbeam despre absolut si relativ. Deci cand desenezi ceva, stii ca ai o margine a panzei. Dincolo de panza, nu mai este acelasi lucru. La fel si in limbaj, trebuie sa ai niste margini. Infinitul este o margine. Dincolo, nu exista nimic, nu? Cel mai mic, e o margine. Cel mai mare, absolutul… e o margine. 

Avem nevoie de marginile respective, dar ca si in pictura unde stim ca exista ceva dincolo de margine - in limbaj, inca avem impresia ca... cea descrisa de el este realitatea, cand de fapt ea este doar o pictura, una din imaginile posibile ale realitatii.

-S-a dat exemplul asta, si m-a impresionat, ca nimic nu se putea calcula in Mecanica newtoniana fara ca sa se definesca intai situatia ideala. Pentru ca totul se misca, trebuie sa ai ca baza intai idealul, fata de care sa definesti restul. Si dupa ce ai definit idealul, poti sa calculezi miscarea, pozitia, sarcinile, fortele… In addenda, Newton aduce o multumire foarte frumoasa lui Dumnezeu, pentru ca si-a dat seama ca fara El, deci fara sa defineasca reperul ideal, in situatiile mecanice, el n-ar fi putut sa descopere nimic.

-Asta este absolutul in termenii stiintei.

-In toate stiintele.

-Limbajul si stiinta se suprapun in multe puncte de vedere. Toate au nevoie de un criteriu, fata de care sa se raporteze. Avem criterii relative, deci inaltimea noastra - il luam pe acela din mijloc - asta este un criteriu. Ca daca luam inaltimea unei echipe de baschet este diferita, dar avem un criteriu - criteriul acela devine pentru noi absolut, dar in sine el nu este absolut, ci este ceva legat doar de o anumita situatie concreta. 

De ce le absolutizam pe toate? Acum, cand transformam un criteriu, ceva ce masoara doua lucruri - in ceva care masoara absolut tot - atunci avem iarasi o problema. Deci confundam un criteriu care este o rezolvare la o situatie concreta cu un criteriu general. Sau mai bine spus, folosim concepte generale, in situatii particulare. Si din momentul acela am stricat totul, si nu mai intelege nimeni nimic. Sau... tocmai asta am urmarit?..