-Asta nu inseamna ca este o problema a limbajului? Spre
exemplu: lumina este unda, e corpuscul, este cuanta, este informatie, este
energie.
-Are doua, in clipa asta avem doua situatii. Continuu, sau
unda ori corpuscul. Unda este continuu, copusculul este, nu mai stiu, analog… sau
digital. Asa cum o imagine din asta digitala o poti imparti in digits, asa cum
2 il poti imparti la infinit, il imparti la 1,… il tai, il tai, il tai… si nu
ajungi niciodata la o limita superioara, asta este digitul.
-Si fizica cauta o teorie unitara, care sa le lege pe toate.
Dar nu se poate.
-Au gasit una, dar nu stiu cu cate cuante. Hai sa vorbim
strict de limbaj. Eu ma uit la realitate ca fiind continua, eu nu am luat
niciodata o pauza ca sa ma uit ca intre doua elemente consecutive, ar fi NIMICA. Dar in momentul in care o prelucrez, am taiat realitatea respectiva in bucati
- cu bucata aia fac ce vreau eu.
Ca dintr-un film, am taiat o secventa… si acum
ma joc numai cu secventa respectiva - pot sa fac ce vreau cu ea - asta este
digitalul, asta este digitul. Dar astea in realitate nu exista, eu nu pot sa te
iau si sa te bag in alta parte, si apoi sa te aduc inapoi, sa dispari si sa
apari din nou. Realitatea pare continua, pur si simplu lucrarea noastra este digitalul, si in
digital pot sa fac lucruri care nu pot sa le fac in continuu.
Cu pietre pot sa
fac ce vreau eu, dar cu o banda continua nu pot sa fac acelasi lucru, nu? Si acum
revenim la lumea asemnatoare cu o banda Moebius - eu plec pe o parte, o
rasucesc in asa fel, incat nu o sa am niciodata o margine. Pot sa ma invart
incontinuu in cerc, si nu ajung niciodata deasupra, ca sunt dedesubt.
-Dar asta este o caracteristica a benzii.
-A benzii. Nu a lumii normale, dar vreau sa spun ca poti sa
ajungi la niste concluzii bizare, considerand ca toate trebuie sa fie de un
anumit fel - cand pleci de la un model prea simplu al realitatii, si dai de
ceva mai complex… te forteaza, ori sa-l numesti intr-un fel…ilogic, nenatural
sau ceva, ori sa-l accepti asa cum este – stai un pic, poate ca modelul meu e
gresit!
Realitatea e mult mai compexa decat modelul meu. Eu daca vin cu un
model foarte simplu, nu pot sa masor cu el toata lumea, toata complexitatea.
Deci imi trebuie un sistem pe care sa-l adaptez incontinuu, si limbajul
momentan inca ma blocheaza - nu stiu sa-l folosesc. Suntem foarte inapoiati din
punct de vedere mintal, in folosirea limbajului.
-Nu stim sa-l folosim, nu-l intelegem. Ca o unealta. Nu
suntem Picasso, sau cutare ca sa stim sa-l folosim ca o unealta continuu, si cand
il folosim este ceva fantastic. De exemplu… ,,ireal” - in mod normal exista o
multime reala, si o multime care nu este reala… dar altul poate sa foloseasca
cuvantul ,,ireal” in cu totul alt sens - in matematica ar fi clar, dar in
limbajul de zi cu zi… nu mai este clar. Deci nu mai stim.
Folosim termeni:
adjectivele pentru niste substantive care nu pot fi caracterizate prin
adjectivele respective. O masina nu poate sa fie, nu stiu cum.. gustoasa, nu?
Este un adjectiv care nu se potriveste la masini. Daca trecem la adjective mai
complexe, si le adaugam la substantive care nu au aceeasi caracteristica… Deci
criteriul esential al unei masini, nu ii permite sa fie gustoasa. La fel
folosim cuvantul ,,ireal” pentru ceva care nu poate fi ireal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu