-Mereu iti creezi trebuinte..
-Nu, poti sa traiesti asa...
-Mereu sa te limitezi.
-Nu poti, pentru ca esti in societate, nu ai cum.
-Acest bombardament informational, cum te scoli dimineata a
si inceput vacarmul.
-Nu ai cum, devreme ce esti un membru al societatii.
-Trebuie
sa te retragi la o manastire sau undeva unde nu mai esti in contact cu restul
lumii, dar si acolo nu ai cum sa scapi de tine. Dar daca esti in contact
automat cu ceilalti trebuie sa prelucrezi continuu informatia care iti vine.
Hai sa zicem teoretic, daca nu ai posesii cum supravietuisti in viata reala?
Nefiind calugar sau ceva.
-Muncesti si asculti ce ti se spune sa faci. Necesitatile
firmei, sunt necesitatile tale. Ca sa iti iei slariul la sfarsitul zilei,
trebuie sa faci ce ti se spune. Automat trebuie sa lucrezi de o anumita
calitate. Ca altfel, te da afara. Deci trebuie sa accepti niste standarde
introduse de ei, care nu sunt ale tale.
-Trebuie sa te certi cu vanzatorul
acela, trebuie sa te duci sa aduci marfa, tot timpul faci lucruri care nu sunt
pentru tine personal, deci acelea devin necesitatile tale, ca sa iti obtii
banul. De bani, de ce ai nevoie? Ca sa iti satisfaci nevoile.
Deci ai intrat
precum cainele lui Pavlov, ti s-a dat asta, ca sa mananci si sa faci asta… dar
ca sa faci asta, trebuie sa faci aia - si asa ai intrat in circuit… dar tu nu
stii de ce. Pentru ca ti-era foame, si ca sa mananci, iti trebuie bani, fara
bani…
-De fapt este un circuit psihologic, zi de zi, capeti mai
multe nevoi care de fapt nici nu exista.
-Da, fiecare etapa devine o nevoie. Eu ca sa ajung sa-mi
cumpar painea de jos, trebuie sa ma duc sa fac rost de bani, ca sa fac rost de
ei trebie sa fac o scoala - ca sa fac o scoala trebuie sa platesc, sa ma
deplasez, imi trebuie haine…
-Deci tot timpul prelucrezi informatie, mai multa, tot mai
multa…
-Da, nu poti sa evadezi din inchisoarea asta - esti in
societate. Asta este. N-ai alta solutie, uita de solutie!
-Poate fi redusa pe undeva aceasta supraactivitate
psihologica?
-Nu cred ca putem sa facem absolut nimic. Accepta totul asa
cum este. Asta este parte din cine esti si ce esti.
-Dar daca nu te mai lupti cu ea… te duci in baza, te duci in
liniste, care te asteapta in spatele lumii acesteia atat de agitate.
-Da, intr-un fel da. Accepti ca asta este, si in momentul
cand accepti… poti sa te uiti un pic diferit, si te intrebi: Era nevoie de
toate astea?
-Dar daca indraznesti sa consideri ca exista o limita, daca
consideri ca exista un absolut, esti mancat atunci. Pentru ca vrei sa atingi absolutul
acela, care nu exista de fapt, si te duci dupa un orizont incontinuu, fara capat, pe cand…
daca te saturi sa mai alergi iti dai intr-un final seama ca nu exista niciun
absolut - totul este relativ.
Doar relativul este absolut! Eu sunt absolutul
meu. In afara mea nu este nimeni. Hai sa ma uit la mine, sa ma relaxez.... Dupa
ce imi arat asta..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu